”Undă verde” la Senat pentru legea care oferă terenurile Romexpo gratuit Camerei de Comerț / Cioloș: ”Primul tun dat de alianța PSD-PNL”
Proiectul legii prin care statul român cedează gratuit 46 de hectare de teren în cea mai scumpă zonă din București către Camera de Comerț și Industrie (CCIR) a fost votat miercuri de plenul Senatului. Rezultatul votului a fost 81 pentru, 38 contra și 2 abțineri. Cu doar o zi în urmă, proiectul primise raport favorabil de la Comisia economică, cu voturile PSD și PNL. Proiectul merge acum la Camera Deputaților, ultimul hop înainte de promulgare.
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, cu amendamente, prin reexaminarea solicitată de preşedintele Klaus Iohannis, propunerea legislativă care vizează transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ a terenurilor proprietate privată a statului aflate în folosinţa gratuită a CCIR pentru realizarea, în termen de 40 de ani, de proiecte de dezvoltare urbană durabilă. Au fost înregistrate 81 de voturi „pentru”, 38 „contra” şi 2 abţineri. Senatorii USR au votat împotriva adoptării acestei legi, actul normativ fiind susţinut de PNL, PSD şi UDMR. Senatorii AUR, deşi nu s-au pronunţat în timpul dezbaterilor în plen, au votat împotrivă. Pe 31 martie, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii care vizează transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ a terenurilor proprietate privată a statului aflate, până la data intrării în vigoare a actului normativ, în folosinţa gratuită a CCIR şi care nu sunt revendicate. Actul normativ modifică şi completează Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, fiind vizată pentru transfer o suprafaţă de teren de 46 hectare de la Romexpo pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar. Terenul aparține Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, potrivit unei hotărâri de guvern din 2004, și este dat Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) în folosință gratuită pentru 49 de ani. Acum, statul va ceda gratuit titlul de proprietate către CCIR.
Senatorii USR spun că proiectul a apărut pe ordinea de zi suplimentară a Senatului
”Cadou de sute de milioane de euro din partea frăţiei PNL-PSD pentru dezvoltatorii imobiliari! PNL-PSD-UDMR au votat astăzi în Senat pentru un tun imobiliar de 500.000.000 de euro. Terenul de la RomExpo, aflat în una din cele mai bune zone al Bucureştiului, este oferit GRATUIT către o entitate privată, urmând dezvoltarea unui complex imobiliar”, spun senatorii USR.
”Megaafacerea Romexpo este primul tun PSD-PNL-UDMR chiar înainte de a definitiva noul guvern. Iată cum alianța toxică pesedist-penelistă începe ofensiva asupra banilor publici imediat după ce „au scăpat” de USR, care îi sâcâia zilnic cu transparența pe care o cerea. De luni bune, parlamentarii USR au atras atenția asupra megatunului Romexpo, prin care 46 de hectare de teren ar urma să fie trecute din proprietatea statului în proprietatea privată a CCIR, urmând ca pe acestea să se desfășoare un „program de reabilitare urbană”, în fapt, un proiect imobiliar gigantic. USR s-a opus și se opune unei asemenea operațiuni care are ca rezultat înstrăinarea fără niciun fel de beneficiu a bunurilor statului. De altfel, cât timp ministru a fost Stelian Ion, Ministerul Justiției s-a opus unui asemenea demers.Chiar și din opoziție, vom face tot ce ține de noi pentru a stopa jaful din bani publici”, a comentat Dacian Cioloș pe Facebook.