Unde a fost inaugurată prima plantație de lalele olandeze din România cu peste 600 de specii (Foto)
Premieră pentru România: și-a deschis porțile prima plantație de lalele din soiuri olandeze, investiție realizată de un român.
Exploatația de lalele se află în apropiere de Găești, în localitatea Pătroia-Deal, județul Dâmbovița, și se întinde pe 3 hectare, unde au fost plantate 600 de specii de flori. Aici, vizitatorii pot să admire florile, dar și să le culeagă pentru a-și crea propriile buchete. Și chiar au de unde, dacă ne gândim că peste 1 milion de lalele au înflorit aici.
Investiția a fost realizată de Blooms Experience, iar cel care s-a ocupat de înființarea plantației este Gabi Popa.
Câmpul de lalele este împărțit în două zone, într-o parte se află expoziția, iar în alta este zona de unde vizitatorii își pot culege singuri lalelele.
O lalea simplă costă 1,5 lei, în timp ce lalele speciale au un preț de 3 lei.
Plantația poate fi vizitată zilnic între orele 09:00 – 18:00 până la data de 12 mai, iar un bilet costă 30 de lei. Copiii cu vârsta de până în 7 ani au accesul gratuit.