Unde au ajuns milioanele Transgaz din ultimii ani
Mai multe companii cu capital austriac, câteva societăți controlate de acționariat românesc, una din Turcia și una deținută de statul Kazahstan sunt marile beneficiare ale contractelor cu Transgaz din ultimii ani.
Operatorul național de transport gaze naturale Transgaz, companie aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului, a acordat mai multe contracte în valoare de zeci de milioane de euro în urma unor licitații în care a participat o singură companie sau o singură asociere.
Rominserv, o societate specializată în integrarea proiectelor industriale, controlată de KazMunayGas, compania de stat din Kazahstan, s-a prezentat singură la licitația pentru înlocuirea stației de măsurare gaze naturale SMG Isaccea 1 și a câștigat-o. Valoarea contractului este de 13,7 milioane de euro.
Clienții vechi
Cel mai mare contract acordat de Transgaz în ultimii ani a fost pentru consolidarea sistemului de transport în România, între Onești și Isaccea și inversarea fluxului la Isaccea – faza 2, precum și modernizarea stației de comprimare Onești și modernizarea stației de comprimare Siliștea. La licitație s-a prezentat doar o asociere formată de Euro Construct International, IRIGC Întreprinderea de Reparații și Instalații Gaze și Construcții Impex SRL și INSPET SRL. Valoarea contractului s-a ridicat la 74 milioane de euro.
Euro Construct International este controlată de Georgeta Elisabeta Manea.
IRIGC îl are acționar pe Traian Popa. “Firma aceasta este înfiinţată în 1990 şi transformată în 1992 în IRIGC-ul mare. Avem aproape 600 de oameni. Facem instalaţii de gaze începând din 1990, sau continuând, de fapt. Pentru că este o fostă firmă de stat din Bucureşti care se numea «Instalatorul Bucureşti», iar pe domeniul gazelor naturale am lucrat încă din anii 1982 – 1983. La ora actuală, pe lângă staţiile şi proiectele pe care le avem cu «Transgaz», mai avem şi cu «Engie» pe distribuţie. Chiar în Brăila, la Lacu Sărat, la Vărsătura”, a declarat la un moment dat Traian Popa.
INSPET Ploiești, cel de-al treilea membru al asocierii este ca și IRIGC un partener vechi al Transgaz. A mai efectuat lucrări importante, precum interconectorul de gaze Giurgiu-Ruse sau gazoductul Iași-Ungheni. Compania este specializată în construcția și întreținerea echipamentelor de petrol și gaz, care a fost înființată în 1990, pentru a continua activitatea ”Întreprinderii Construcții Montaj și Petrol și Gaze”. În prezent, este o companie integral privată, având peste 200 de acţionari persoane fizice.
INSPET a participat singură la licitația pentru execuția celor două stații de comprimare Onești și Gherăești, automatizare și securizare conductă la proiectul ”Dezvoltări ale SNT în zona Nord-Este a României în scopul îmbunătățirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei precum și a asigurării capacităților de transport spre Republica Moldova”. Valoarea contractului a fost de 62,2 milioane de euro.
Austriecii, mufați la gazul românesc
Mai multe companii cu capital austriac au câștigat contracte importante cu Transgaz. Acestea sunt societățile controlate de OMV, MET și Hubau.
OMV Petrom Marketing a câștigat cinci contracte, în valoare totală de 31,3 milioane de lei pentru livrarea de combustibil auto. Singurul oponent la licitație, Lukoil, a prezentat oferte neconforme.
OMV Petrom a câștigat o licitație pentru livrarea de gaze naturale, contractul fiind în valoare de 76,5 milioane de ei. A avut doi oponenți.
La licitația pentru livrarea de gaze naturale pentru acoperirea consumului tehnologic al Transgaz pentru perioada 1 martie 2022-28 februarie 2023, a participat o singură companie, MET România Energy, firmă a MET Austria Energy Trade GMBH. Valoarea contractului a fost de 262,2 milioane de lei.
O altă companie care a reușit să prindă un contract Transgaz este Hubau, parte din Hubau Hoch-und Tiefbaugesellschaft M.B.H. din Austria. Aceasta este un vechi partener al INSPET. Hubau a câștigat un contract în valoare de 67,9 milioane de lei pentru construcția conductei de transport gaze naturale pe direcția Sighetul Marmației-Vișeu de Sus-Borșa. Austriecii au participat la licitație alături de Antrepriza Montaj și Instalații Baia Mare, compania lui Gabriel Răducu Pop.
Un turc câștigători și mai mulți turci învinși
Un contract uriaș, 161 milioane de lei, oferit de Transgaz a fost adjudecat de compania Kalyon Insaat Sanayi ve Ticaret Anonim. La licitația pentru execuția conductei de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor (inclusiv alimentare cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică) au participat alte trei companii sau asocieri de companii: Elecnor, Feroterra și o asociere condusă de TMK Artrom.
La o anume licitație au participat 7 companii și asocieri de companii. La șase dintre acestea s-au înfățișat societăți din Turcia. A câștigat a șaptea, Comtech, firmă românească, controlată de Constantin Dabija. Valoarea contractului a fost de 29,6 milioane de euro, pentru achiziția de material tubular și curbe necesare pentru execuția proiectului ”Dezvoltări ale SNT în zona de Nord-Est a României în scopul îmbunătățirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei precum și a asigurării capacităților de transport spre Republica Moldova”.
Firmele românești
Compania Industrial M.D. Trading SRL, controlată de Alexandre Horia Enciu, a câștigat două contracte Transgaz, unul de 11,6 milioane de lei, și celălalt de 21,2 milioane de lei. Conform presei, Enciu a fost martor în dosarul Alina Bica-Ovidiu Tender.
Cis Gaz, firma lui Horațiu Sebastian Călugăr, a câștigat două licitații pentru construcția loturilor 1 și 2 din conducta Onești-Lețcani. Valoarea totală a celor două contracte a fost de 35,2 milioane de euro.
Tinmar Energy, compania discretului om de afaceri Augustin Oancea, n-a avut competitori la licitația pentru furnizarea de energie electrică la locurile de consum ale Transgaz. Valoarea contractului s-a ridicat la 24,9 milioane de lei.