Unde își petrec românii vacanța de Paște. Țările preferate, cu cele mai bune prețuri

Publicat: 21 mart. 2025, 12:51, de Corina Oprea, în Turism , ? cititori
Unde își petrec românii vacanța de Paște. Țările preferate, cu cele mai bune prețuri

Sezonul vacanțelor se apropie, iar agențiile de turism din România vin cu oferte atractive pentru a atrage cât mai mulți turiști, mai ales de Paște. Grecia rămâne, și anul acesta, destinația numărul unu pentru vacanțele la mare, dar interesul românilor pentru litoralul bulgăresc este în continuă creștere, mai ales datorită accesibilității cu mașina personală.

Grecia: mai multe zboruri, prețuri mai mici și de Paște

Pentru cei care aleg Grecia, agențiile de turism au introdus noi zboruri charter către opt insule grecești, cu plecări din 10 orașe din România. O veste bună pentru turiști este reducerea prețurilor cu până la 30% pentru vacanțele rezervate până la finalul lunii martie.

Una dintre cele mai mari agenții de turism, Paralela 45, a inclus în ofertă 26 de zboruri charter, pentru sejururi între iunie și septembrie, perioadă în care temperaturile sunt ideale pentru vacanțe la mare. Noutățile acestui an includ zboruri directe din Brașov și Timișoara către Chania (Creta), dar și din București către Lesbos și Kos. Cele mai multe zbori sunt operate spre Heraklion (Creta), cu plecări din București, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș, Oradea, Sibiu, Brașov, Craiova și Baia Mare.

Prețurile sunt similare cu cele din 2019, dacă sunt rezervate din timp. De exemplu, o vacanță de 7 nopți în Creta, cu zbor charter, cazare la hotel de 3 stele și mic dejun inclus, costă între 366 și 439 de euro de persoană, în funcție de orașul de plecare.

Cea mai scumpă vacanță rezervată până acum a costat 2.673 de euro de persoană, pentru o cameră cu piscină, la un hotel de 5 stele din Heraklion. Cele mai populare destinații sunt Creta, Rhodos și Zakynthos, datorită atracțiilor turistice precum Insula Leproșilor Spinalonga, excursiile spre Santorini sau croazierele la epava Navagio.

Vacanțe de Paște cu tradiții grecești

Cererea pentru vacanțele de Paști în Grecia este foarte mare, cele mai căutate destinații fiind Corfu, Chios, Heraklion/Creta, Paralia Katerini și Atena. Pachetele includ participarea la Slujba de Înviere și masa festivă cu preparate tradiționale, precum miel la proțap și tsoureki, un cozonac specific grecesc.

Pentru cei care preferă circuitele turistice, agențiile oferă pachete între 285 și 500 de euro, pentru excursii cu autocarul sau avionul, în funcție de preferințele turiștilor.

Litoralul bulgăresc: Albena, destinația preferată de familii

Pentru cei care preferă să meargă cu mașina personală, Bulgaria rămâne o alternativă excelentă. Albena este cea mai populară stațiune pentru familiile cu copii, 60-70% dintre turiști fiind români.

Albena este cunoscută pentru organizarea sa impecabilă, având un sistem de management unic pentru toate hotelurile și restaurantele. Stațiunea dispune de o plajă lată, premiată cu distincția Blue Flag, iar hotelurile oferă servicii all-inclusive și acces gratuit la aquapark.

Cererea pentru Albena este cu 25% mai mare decât anul trecut, iar pentru Paști și 1 Mai gradul de ocupare a ajuns deja la 80%. Românii pot profita de reducerile de 10% pentru rezervările făcute până la 31 martie.