Unde se află mormântul lui Dracula. Un documentar-eveniment dezvăluie o nouă poveste a voievodului
Misterul contelui Dracula ar putea fi dezvăluit la poalele Vezuviului. De fapt, toate urmele acestei legende duc la Napoli, la minunatul Complex Monumental Santa Maria La Nova. Conform unor studii, acolo s-ar afla mormântul lui Vlad Țepeș. De aceea, astăzi are loc, în incinta complexului, premiera documentarului „Vampires by Chance, povestea adevărată a lui Dracula”, regizat de Syusy Blady.
„Această nouă aventură m-a făcut să merg pe urmele posibilului mormânt al lui Dracula din România, pentru a descoperi că el nu este acolo! Pentru că Vlad Ţepeş nu a murit în țara natală – spune Syusy Blady – și ar putea fi îngropat în Italia. Ceea ce îmi propun este să reînodăm firele acestei povești într-o călătorie care va atinge diverse regiuni italiene”.
Așa că destinaţia finală este Napoli. Nu întâmplător. Așa cum nici proiecția documentarului nu are loc întâmplător la Complexul Monumental Santa Maria la Nova.
Ani de zile, legenda lui Vlad Ţepeş a fost legată de acel sit artistic religios din inima oraşului Napoli: „Noi toţi cei de la Complexul Monumental Santa Maria La Nova din Napoli suntem foarte fericiți pentru împărtăşirea unui parcurs de studiu și cercetare, care a început în 2014 și care rămâne mereu o surpriză”, subliniază Giuseppe Reale, director al complexului monumental.
Documentarul lui Syusy Blady – o coproducție italo-română – explorează misterul din jurul figurii istorice a lui Vlad Tepes, prințul Țării Românești cunoscut sub numele de Dracula.
Vlad Ţepeş, care a trăit în anii 1400, a fost un apărător al creștinismului într-o perioadă de conflicte intense cu Imperiul Otoman. Faima lui de persoană însetată de sânge a fost amplificată de romanul lui Bram Stoker, care l-a transformat într-un vampir legendar. Filmul este o călătorie/investigație care începe la mănăstirea Snagov din România și continuă prin locuri semnificative din viața lui Vlad Țepeș, precum Comana, Sighișoara și Castelul Bran.
Investigaţia se concentrează pe misterul înmormântării sale, cu ipoteza că trupul lui Ţepeş ar fi putut fi transferat în Italia, în cripta Acerenza din Basilicata, sau în mormântul monumental al familiei Ferillo din Mănăstirea S. Giacomo della Marca din Santa Maria la Nova din Napoli, sau că, de fapt, el nu ar fi murit în România, ci ar fi trăit în Italia unde a şi murit, sub o altă identitate.
La proiecția documentarului vor fi prezenți Syusy Blady, regizor și protagonist al documentarului, Mircea Cosma, co-producător, Valentina Ferranti, antropolog expert în studii culturale și istorice, și Lello Glinni, un cercetător care a efectuat studii istorice aprofundate pe aceste teme.