Unde se află satul din România, în care 80% dintre localnici sunt nevăzători. Cu acte în regulă.
Pare incredibil, dar într-un sat din judeţul Iaşi aproximativ 80% din populaţie este nevăzătoare și chiar cu toate actele în regulă. Nu înseamnă, însă, că oamenii nu pot să conducă o mașină sau să-și vadă de treburi liniștiți, deși teoretic sunt orbi.
Direcţia Județeană de Asistenţă Socială și Protecția Copilului Iași a demarat o anchetă pentru a vedea cât de reale sunt actele localnicilor, dar demersul bate pasul pe loc, deoarece medicul care a eliberat certificatele a murit de ceva vreme. Acum, este verificat fiecare dosar în parte, iar în funcție de rezultate vor fi anunțate și măsurile ce se iau.
Se întâmplă în satul Perieni, care are o populație de aproape 1.400 de locuitori, dintre care peste 1.100 beneficiază de o pensie de nevăzător, adică 2050 lei.
Situaţia durează deja de mai bine de 10 ani, iar conducerea Primăriei comunei Probota nu este străină de această situaţie, cu care susține că n-ar avea nicio legătură. Poliţia Locală nu a dorit să comenteze cazul, în timp ce specialiştii din cadrul DGASPC Iaşi s-au autosesizat, potrivit PrimaNews.