Unde se vede Papa Francisc murind
Într-un interviu acordat jurnalistului şi medicului argentinian Nelson Castro la Vatican, Papa Francisc spune că se gândeşte la moarte, dar nu se teme de ea.
Interviul a fost acordat în februarie 2019 și figurează acum într-o carte.
Papa Francisc se vede murind la Roma, încă suveran pontif, fără să se întoarcă să trăiască în Argentina natală, potrivit interviului retranscris în cartea „Sănătatea papilor. Medic, complot şi credinţă. De la Leon XIII la Francisc”, a fost lansată pe 1 martie în Argentina.
Fragmente din carte au fost publicate recent în cotidianul argentinian La Nacion.
Întrebat cum îşi vede propriul sfârşit, Francisc, în vârstă de 84 de ani, răspunde: „Voi fi papă, în exerciţiul funcţiunii sau emerit. Şi la Roma. Nu mă voi întoarce în Argentina”.
Potrivit autorului cărţii „este prima dată când un papă vorbeşte despre sănătatea sa cu transparenţa cu care a făcut-o Francisc„.
Suveranul Pontif a consultat un psihiatru
Fostul arhiepiscop de Buenos Aires, pe nume Jorge Bergoglio, mai spune că nu îi lipseşte Argentina: „Nu, nu mi-e dor de ea. Am trăit acolo 76 de ani. Ceea ce mă doare sunt problemele sale„, într-o aluzie la criza economică care zguduie ţara sud-americană.
Originar dintr-o ţară care are cel mai mare număr de psihologi şi psihanalişti pe locuitor, Suveranul Pontif povesteşte, de asemenea, că a consultat un psihiatru în perioada dictaturii (1976-1983).
Era atunci provincial al iezuiţilor din Argentina şi a trebuit să ajute „oamenii în clandestinitate pentru a-i scoate din ţară ca să le salveze viaţa„.
„Timp de şase luni, am fost să o consult o dată pe săptămână„, dezvăluie Papa.
O tensiune enormă
„M-a ajutat să mă situez în raport cu modul de a-mi gestiona fricile din acea perioadă. Imaginaţi-vă cum a fost să transport o persoană ascunsă într-o maşină – abia ascunsă sub o pătură – şi să trec de trei puncte de control militar în zona Campo de May”, cea mai mare cazarmă din ţară.
Tensiunea pe care mi-a provocat-o a fost enormă„, mărturiseşte Suveranul Pontif.