Unde sunt serviciile? Întrebarea care nu mai poate fi ignorată

În tumultul politic și social al României, o întrebare planează deasupra tuturor celorlalte: unde sunt serviciile? Într-o perioadă în care țara se confruntă cu amenințări interne și externe, răspunsul la această întrebare ar trebui să fie clar, dar, din păcate, este învăluit în ambiguitate și, uneori, într-un sentiment profund de neîncredere.

Orice s-ar mai specula în mediul politic românesc, subiectul real este unul singur: unde sunt serviciile? Unde sunt informațiile? Unde este protecția? Unde sunt acțiunile care declanșează un răspuns clar și ferm atunci când Țara este amenințată?

Și, iarăși, de ce revenim mereu la acest subiect? De ce avem sentimentul că nu ne putem bizui pe acești indivizi extrem de bine plătiți ca să apere România de derbedei politici trimiși de Rusia? Este, de fapt, singura întrebare importantă. Restul întrebărilor fac parte dintr-un balet retoric, un joc al minții care nu ne hrănește decât cu multe alte dubii. Trebuie să înțelegem de partea cui sunt Serviciile românești și de ce avem mereu sentimentul că nu sunt de partea noastră, a poporului român.

O protecție invizibilă sau inexistentă?

Românii privesc cu scepticism instituțiile care ar trebui să protejeze suveranitatea și integritatea națională. În timp ce agenții Serviciilor primesc salarii consistente și beneficiază de resurse importante, mulți dintre noi avem senzația că aceștia nu apără interesele poporului român, ci joacă un rol în alte agende. Când țara este amenințată de infiltrați politici cu legături clare în afara granițelor, reacția instituțiilor de securitate națională este adesea palidă, dacă nu complet absentă.

Baletul retoric care ocultează realitatea

De ce revenim mereu la această întrebare? Pentru că orice alt subiect devine irelevant în fața unei slăbiciuni evidente în apărarea națională. Baletul retoric despre strategii de securitate, discursurile sterile și conferințele pompoase nu fac decât să distragă atenția de la realitate: sentimentul că România este vulnerabilă nu doar din cauza dușmanilor externi, ci și din cauza incapacității unor structuri interne de a-și face treaba.

De partea cui sunt serviciile?

Aceasta este, de fapt, întrebarea esențială. În teorie, Serviciile ar trebui să fie de partea poporului, să vegheze asupra siguranței acestuia și să apere democrația. În practică, sentimentul că aceste structuri sunt mai degrabă în slujba unor interese obscure, interne sau externe, este adânc înrădăcinat. Această percepție nu este doar periculoasă, ci și devastatoare pentru încrederea cetățenilor în stat.

Răspunsuri ferme, nu ezitări

Când țara este amenințată de „derbedei politici” cu agende străine, așteptăm acțiuni clare, nu explicații sterile. Așteptăm ca infiltrările să fie prevenite, nu doar comentate. Așteptăm ca serviciile să dovedească, prin fapte, că sunt într-adevăr de partea României și că își înțeleg rolul fundamental într-un stat modern.

Singura întrebare care cere un răspuns urgent

Fără răspunsuri clare, suspiciunile vor continua să crească. Este momentul ca Serviciile să iasă din umbra incertitudinii și să demonstreze că există pentru a proteja poporul, nu pentru a-și proteja propriile interese. Până atunci, întrebarea „unde sunt serviciile?” rămâne nu doar actuală, ci și singura care contează cu adevărat.

Teoria celor două facțiuni principale:

Se poate vorbi despre conflictul etern dintre ”securiștii buni” – cei care preferă ca Țara să rămână în paradigmele nord-atlantice – și securiștii răi – cei care văd România profitabilă (pentru ei, în principal) ca slugă a Rusiei? Sau a Chinei? Sau a celorlalți jucători majori dispuși să plătească lipsa de principii? Fiindcă am simțit mereu această dihotomie, acest conflict mocnit, această bătălie subterană ale cărei rezultate sunt ceea ce vedem azi, cu ochiul liber, în disoluția instituțională a Statului Român. Unde sunt cei care vor și pot și TREBUIE să facă bine României? Unde se ascund?

Securiștii buni: visători pragmatici sau doar mit?

Securiștii buni sunt cei care, din umbră, încearcă să mențină România în orbita occidentală, respectând angajamentele NATO și UE și apărând suveranitatea țării. Aceștia văd în parteneriatele strategice cu SUA și statele din vestul Europei o garanție pentru viitorul democratic al României. Probabil nu sunt puțini, de vreme ce aceste angajamente continuă să funcționeze.

Dar există ei cu adevărat? Sau sunt doar un ideal, o proiecție a speranței noastre că există forțe care luptă pentru binele țării? Dacă sunt reali, unde se află în momentele de criză? De ce nu reușesc să-și impună viziunea și să contracareze forțele distructive care continuă să erodeze statul?

Securiștii răi: moștenitorii unor reflexe vechi

De cealaltă parte, securiștii răi reprezintă un continuum al trecutului comunist, al influenței KGB-iste și al rețelelor de putere care au făcut din România o piață de desfacere pentru interesele Rusiei. Aceștia nu văd în suveranitate un scop, ci o marfă, o monedă de schimb pentru câștiguri personale. Nici ei nu sunt puțini și dovada existenței lor sunt exact clipele prin care trecem de la apariția marionetei Călin Georgescu.

Ei preferă o Românie slabă, dependentă, ușor de exploatat, pentru că asta le permite să controleze resursele, economia, chiar și instituțiile. În această paradigmă, valorile democratice sunt doar piedici inutile.

În această ”zonă”, în acest limbo absolut, se mișcă toți frustrații, toate muhaielele care se consideră date deoparte. Aici cântă toată presa stipendiată generos ca să țină în viață ciumeți ”excepționali”. Ciutacu. Gușă. Fata lui Nea Horică Alexandrescu.

Gunoaiele. Le știți deja.

Vocile cumpărate fac mult pentru ”cauză”. Întrețin ideea că nu există o singură teorie despre destinul României. Că, în fond, România este de vânzare și că nu ne-ar fi chiar așa rău într-o altă paradigmă geopolitică.

Aici am putea introduce un concept nou: nefutuții sistemului. Refuzații. Greblele de voturi. Pârnăiașii de vocație. Cârnații obosiți cu boticul mânjit permanent de căcatul bine plătit, la dimensiuni de polonic. …zdele nespălate ale presei românești.

Gunoaiele.

O bătălie subterană cu rezultate vizibile

Rezultatul acestui conflict? Disoluția instituțională a statului român. Un sistem incapabil să-și apere cetățenii, o clasă politică infiltrată de influențe externe și un popor care își pierde încrederea în cei care ar trebui să-l apere.

De-a lungul anilor, s-a văzut cum aceste două tabere au influențat cursul evenimentelor. Încercările de reformă sunt sabotate, deciziile strategice sunt blocate, iar oportunitățile sunt irosite. Totul sub masca unui „echilibru” fragil, dar profund toxic.

Unde sunt cei care pot face bine?

Întrebarea rămâne: unde sunt securiștii buni? De ce nu vedem acțiuni clare, decisive, care să scoată țara din acest marasm? Se ascund în structuri birocratice, incapabili să se organizeze? Sunt izolați, depășiți de rețelele bine înrădăcinate ale celor care lucrează împotriva intereselor României?

Sau, poate, pur și simplu nu au resursele necesare pentru a lupta împotriva unui sistem care favorizează influențele externe și interesele personale, în detrimentul valorilor naționale?

O țară în așteptare

Conflictul dintre securiștii buni și cei răi nu este doar o bătălie de culise; este un război pentru viitorul României. În timp ce tabăra care ar trebui să protejeze interesele naționale rămâne adesea invizibilă, cea care exploatează slăbiciunile țării este extrem de vizibilă. Mai ales în efectele sale devastatoare.

Ceea ce vedem astăzi – disoluția instituțională, vulnerabilitatea economică și infiltrarea pe toate palierele decizionale – este rezultatul acestei lupte subterane. Dar întrebarea esențială rămâne: cine va câștiga? Și, mai ales, cât timp mai poate România să suporte aceste jocuri de culise?

Sigur, nu e niciodată prea târziu. Sigur, am pierdut destui ani pe mâna voastră. Și – absolut SIGUR – România noastră nu arată bine. Poate realizați, acum, că oița pe care vreți să o mulgeți, și unii, și ceilalți, e tare debilă. Poate vă puneți de acord că trebuie să o mai hrănim un pic. Dar…

… hotărâți-vă mai repede, băieți și fete! Războiul vostru ucide oameni fără nici o vină. Adică ne ucide pe noi. Fraierii.