Ungaria are nevoie de până la 4 ani pentru a renunța la țițeiul rusesc (șeful de cabinet al premierului Orban)
Ungaria are nevoie de 3 ani şi jumătate până la 4 pentru a renunţa la ţiţeiul rusesc şi să facă investiţii uriaşe pentru a-şi ajusta economia până când se ajunge la o înţelegere cu privire la toate chestiunile, şi nu poate sprijini embargoul petrolier propus de UE, a declarat joi şeful de cabinet al prim-ministrului ungar, citat de Reuters.
Şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, a declarat pentru agenţia Reuters că nu perioada de tranziţie este cea mai mare problemă care stă în calea unui acord.
Comisia Europeană a propus în această lună noi sancţiuni împotriva Rusiei pentru invadarea Ucrainei, dar are nevoie de sprijinul unanim al tuturor celor 27 de state membre ale UE, iar Ungaria, fără ieşire la mare şi care depinde puternic de importurile de petrol ruseşti printr-o conductă, le-a blocat.
„Dacă toate celelalte condiţii sunt acolo, atunci 3,5 până la 4 ani ar fi suficient (…). Dar până la un acord cu privire la toate, nu există un acord cu privire la nimic”, a spus Gulyas în acest interviu.
Ungaria a declarat că va avea nevoie de aproximativ 750 de milioane de euro în investiţii pe termen scurt pentru modernizarea rafinăriilor şi extinderea unei conducte ce aduce petrol din Croaţia.
De asemenea, Budapesta a spus că conversia pe termen lung a economiei sale departe de petrolul rusesc ar putea costa până la 18 miliarde de euro.
Gulyas a reiterat că Ungaria are nevoie de fonduri pentru a putea face această schimbare.
„Dacă Comisia poate oferi o soluţie pentru aceasta, atunci noi suntem deschişi (pentru a susţine sancţiunile), dacă nu, atunci cerem un opt-out”, a spus el.
„Nu timpul este cea mai mare problemă. Această schimbarea tehnologică este posibilă până la 31 decembrie 2025 sau la jumătatea lui 2026”, a adăugat el.
UE încă speră să fie în măsură să convină asupra sancţiunilor vizând petrolul rusesc înainte de următoarea reuniune a Consiliului European săptămâna viitoare, a declarat preşedintele Consiliului Charles Michel.
Potrivit lui Gulyas, negocierile cu privire la eliberarea de fonduri către Ungaria din Fondul de Redresare al UE ar putea fi terminate „într-o oră” dacă există un acord asupra tuturor aspectelor semnificative.
Comisia Europeană a refuzat aprobarea plăţii banilor meniţi să ajute la recuperarea economiilor din criza provocată de COVID-19 în Polonia şi Ungaria, acuzându-le că încalcă statul de drept.
Gulyas a spus că Ungaria a oferit un „răspuns constructiv” la toate chestiunile ridicate de Bruxelles.
„Din partea Comisiei, nu este o chestiune profesionistă, ci lipsa sau existenţa voinţei politice care va decide când ei semnează acordul cu Ungaria cu privire la Fondul de Redresare” post-pandemie, a declarat el.