Ungaria vrea să aprobe un vaccin anti-Covid chinezesc prin procedură de urgenţă
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anunțat că Ungaria va încerca să obțină o aprobare internă în regim de urgență pentru un vaccin chinezesc împotriva coronavirusului, în loc să aștepte evaluarea efectuată de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).
″Siguranţa unui vaccin nu este o chestiune politică sau ideologică, ci una profesională (…) Dacă experţii iau o decizie pozitivă, vom începe imediat să întocmim contractul pentru a importa vaccinul″, a anunţat vineri pe contul său de Facebook ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, potrivit Reuters, citat de Agerpres.
Oficialul ungar a mai spus că Ungaria a primit vineri documentația cerută, dar fără a preciza numele producătorului vaccinului la care s-a referit.
Conform normelor europene, un astfel de vaccin necesită autorizarea EMA, dar statele membre ale UE pot să apeleze la o procedură de urgenţă care le permite distribuirea temporară a vaccinului.
Este și cazul Regatului Unit, care în perioada de tranziţie post-Brexit trebuie să aplice normele europene – aprobând la începutul lunii decembrie vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer-BioNTech.