UNICEF: Republica Coreea donează un milion de dolari copiilor şi familiilor de refugiaţi ucraineni din România
Republica Coreea donează un milion de dolari pentru consolidarea sprijinului pe care UNICEF îl oferă Guvernului României ca răspuns la criza refugiaţilor ucraineni, au anunţat, marţi, Rim Kap-soo, ambasadorul Republicii Coreea în România, şi Anna Riatti, reprezentantul UNICEF în România.
Potrivit unui comunicat al UNICEF, anunţul donaţiei a fost făcut după vizita pe care cei doi oficiali au efectuat-o la Centrul de sprijin Blue Dot pentru copiii şi familiile de refugiaţi, aflat în Sectorul 6 al Capitalei.
„Guvernul coreean este foarte conştient de suferinţele poporului ucrainean şi ale refugiaţilor, cauzate de războiul prelungit. În acest sens, guvernul nostru şi-a arătat sprijinul prin donaţii continue. Pe lângă asistenţa umanitară de 100 de milioane de dolari către guvernul ucrainean, guvernul coreean îşi diversifică canalele de asistenţă prin UNICEF, pentru a le oferi celor cu nevoi urgente sprijin direct, iar această donaţie reprezintă unul dintre aceste eforturi. Este foarte important să vedem cum sprijinul nostru se materializează în ajutor oferit copiilor şi familiilor din centrul Blue Dot din Sectorul 6, iar ambasada va continua cooperarea cu centrul Blue Dot. Republica Coreea va participa activ în eforturile de reconstrucţie şi refacere ale Ucrainei”, a spus Rim Kap-soo.
La rândul său, Anna Riatti şi-a exprimat recunoştinţa pentru contribuţia „generoasă” a Republicii Coreea, care va permite UNICEF să extindă sprijinul acordat Guvernului în răspunsul la criza umanitară generată de războiul din Ucraina.
„Această donaţie ne va ajuta pe noi şi pe partenerii noştri să oferim servicii esenţiale integrate precum cele de informare şi consiliere, reunificare a familiilor, spaţii dedicate mamei şi copilului celor care în prezent şi-au găsit adăpost în România, concentrându-ne în special pe copiii cei mai vulnerabili. În aceste momente dificile, copiii şi familiile lor necesită şi merită un mediu sigur, în care să li se acorde protecţie adecvată”, a afirmat reprezentantul UNICEF în România.
În intervenţia sa, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a arătat că Centrul Blue Dot Sector 6 asigură sprijin pentru refugiaţii care solicită ajutor în această zonă a Capitalei, subliniind că peste 2.500 de refugiaţi au fost asistaţi de lucrătorii sociali ai Sectorului 6 şi, datorită parteneriatelor public-private, peste jumătate din ei au fost integraţi în comunitate sau au primit suport pentru integrarea în România.
Potrivit UNICEF, Centrul Blue Dot face parte dintr-o reţea de centre de sprijin înfiinţate de UNICEF şi partenerii săi pe teritoriul ţării, printre care se numără autorităţile centrale, judeţene şi locale, organizaţii ale societăţii civile şi Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), pentru a răspunde nevoilor de bază ale copiilor şi familiilor care s-au refugiat în România, oferindu-le servicii esenţiale. Până la începutul lunii august 2022, peste 42.000 de femei şi copii refugiaţi ucraineni au beneficiat de cel puţin un tip de serviciu de sprijin oferit în centrele Blue Dot din România.