Uniunea Europeană înfiinţează un fond de creştere a investiţiilor în tehnologie
Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a anunțat înființarea unui nou fond, în valoare de mai multe miliarde de dolari, pentru a creşte investiţiile în sectorul european de tehnologie. Și pentru a permite acestuia să concureze cu rivalii americani şi asiatici, potrivit Reuters.
Acesta a precizat că start-up-urile europene din sectorul tehnologiei au nevoie de mult mai multă finanţare dacă Europa vrea să îşi reducă dependenţa de giganţii tehnologici din străinătate. Le Maire a adăugat că va oferi detalii cu privire la noul fond marţi, când va avea o conferinţă de presă comună cu omologul german Christian Lindner, dar a precizat că „va avea o valoare minimă de un miliard de euro pentru a finanţa campionii din tehnologie„.
Berlinul va contribui cu un miliard de euro
„Obiectivul nostru final este să avem 10 companii de tehnologie cu o valoare de peste 100 miliarde de euro fiecare până în 2030″, a spus Bruno Le Maire, la o conferinţă pe tema suveranităţii digitale. De asemenea, ministerul german al Finanţelor a informat că Berlinul va contribui cu un miliard de euro la acest fond de investiţii în tehnologie.
Fondurile europene de tip venture capital sunt deseori mult prea mici pentru a putea să finanţeze dezvoltarea start-up-urilor europene din sectorul tehnologiei, astfel că acestea nu au altă alegere decât să se îndrepte spre fondurile americane de venture capital. În schimb, multe firme de tehnologie din SUA şi China au beneficiat de finanţare publică la o anumită fază din dezvoltarea lor, ceea ce în cazul firmelor europene a fost mai complicat în trecut din cauza regulilor UE stricte cu privire la acordarea de ajutoare de stat.