Universitatea Columbia (SUA): Creşte numărul tinerilor americani cu probleme mintale din cauza legalizării consumului de canabis
Un studiu elaborat de Universitatea Columbia printr-un grant finanțat de Institutul Național pentru Abuzul de Droguri din SUA, publicat la începutul acestei luni în jurnalul American de Medicină Preventivă, trage un serios semnal de alarmă în privința efectelor nocive pe care le are legalizarea consumului de canabis în mai multe state americane. Studiul arată că adulții tineri care nu sunt la facultate sunt mai predispuși decât tinerii din colegiu să folosească drogul și să aibă tulburări mintale generate de consumul de canabis.
Studiul, care a utilizat date din “Studiul Național privind Consumul de Droguri și Sănătatea”, a inclus tineri adulții, eligibili pentru colegiu, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani. Cercetările au mai arătat că anterior legalizării consumului de canabis, 23% dintre adulții tineri non-colegiu erau consumatori, în vreme ce după legalizare procentul lor a crescut la 28%. În rândul studenților americani din aceeași categorie de vârstă, consumul de cannabis a crescut după legalizare cu numai un punct procentual, de la 20% la 21%.
@CNN
Rezultatele privind consumul de droguri și alcool au arătat că utilizarea frecventă de canabis (n.r. – de cel puțin 20 de ori în ultima lună) a crescut de la 12% la 14% în rândul adulților tineri non-colegiu, în vreme ce în rândul studenților prevalența a rămas aceeași la 7%.
Mai mult, cercetările au arătate că tulburările cauzate de consumul de cannabis, în ciuda problemelor pe care acesta le provoacă, a crescut în rândul tinerilor non-colegiu, de la 12% la 15%, dar a rămas neschimbat la 10% în rândul studenţilor.
Consumul de canabis de la o vârstă fragedă generează risc de boli mintale grave
Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA atrage atenţia asupra faptului urmare a legalizării, tulburările apărute ca urmare a consumului ridicat de canabis generează incapacitatea oamenilor de a-și îndeplini obligațiile majore la locul de muncă, la școală sau acasă sunt tot mai des întâlnite. Cercetătorii susţin că la un adolescentcreierul se dezvoltă activ până în jurul vârstei de 25 de ani, astfel că un eventual consum de cannabis înainte de aceastã vârsta va dăuna creierului în curs de dezvoltare.
Principalele efecte negative ale consumului de marijuana în rândul adolescenților includ dificultate de gândire, probleme cu memoria și învățarea, coordonare redusă, dificultate în menținerea atenției, probleme la școala și în viața socială. Mai mult, consumul de canabis de la o vârstă fragedă generează risc crescut de probleme grave de sănătate mintală, precumdepresie și anxietate socială, psihoză temporară și tulburări mintale de lungă durată, sau chiar schizofrenie.
Doar 21% dintre tinerii americani sunt conştienţi că marijuana le pune viaţa în pericol
Doctorul Silvia Martins, profesor de epidemiologie la Columbia Mailman School of Public Health (FOTO), coautor al studiului menţionat, a tras un semnal de alarmă, declarând că cercetătorii ar trebui să continue să monitorizeze schimbările în prevalența consumului frecvent de canabis și tulburarările generate de consumul de canabis în rândul adulților tineri, în condițiile în care consumul acestui drog continuă să crească în SUA.
David Kerr, profesor la Școala de Științe Psihologice a Universității de Stat din Oregon (FOTO), şi el co-autorul studiului menţionat, susţine că în conformitate cu un raport intitulat “Monitoring the Future”, elaborat în anul 2020, doar 21% dintre adulții tineri americani conştientizau că a consuma în mod regulat regulat canabis le pune în pericol sănătatea, față de 58% dintre adulții tineri care conştientizau acest lucru în urmă cu 20 de ani.
Cercetătorul a subliniat că din cauza acceptării crescute și a lipsei unor consecințe legale, este posibil ca tot mai mulți tineri să se confrunte pe termen mediu cu tulburări grave de sănătate ca urmare a consumului crescut de canabis.