Urmează cea mai grea iarnă de după Revoluție (studiu)
Mai mult de jumătate dintre români se tem că nu își vor putea încălzi locuința și aproape două treime se așteaptă să aibă probleme în a-și achita facturile, fapt ce transformă iarna care se apropie într-una dintre cele mai dificile din ultimele trei decenii. Pentru a depăși momentul sunt dispuși să renunțe la confort și chiar să mai pună o haină în plus pe ei.
Conform unui studiu făcut de Reveal Marketing Research, 58% dintre români declară că le va fi foarte greu să achite facturile pentru utilități în iarna care urmează, iar 50% sunt îngrijorați că nu vor reuși să încălzească locuința.
Soluțiile pe care românii le iau în calcul pentru sezonul rece sunt reducerea consumului produselor neesențiale (50%), reducerea consumului de energie electrică (48%) și apelarea la îmbrăcăminte groasă în casă (42%).
Peste jumătate (53%) dintre românii care beneficiază de ajutorul pentru încălzirea locuinței oferit de stat declară că acesta este insuficient pentru acoperirea cheltuielilor cu utilitățile.
Creşterea preţurilor, cea mai mare îngrijorare
Cea mai mare problemă din momentul de față o reprezintă creșterea accelerată a prețurilor. 40% dintre români declară că valoarea facturii pentru energia electrică sau gazele naturale este cel mai mare motiv de neliniște pentru perioada următoare, iar 25% se declară îngijorați de creșterea prețurilor pentru articolele de bază.
Criza energetică este percepută mai puternic chiar decât conflictul din Ucraina sau revenirea pandemiei: doar 13% dintre respondenți se declară îngrijorați de extinderea conflictului de la granițele României, 10% de nivelul corupției din țară, iar cei mai puțini, 5%, mai sunt îngrijorați de un nou val al pandemiei Covid-19.
În ceea ce privește percepțiile românilor cu privire la iarna care urmează, 58% dintre români declară că le va fi foarte greu să achite facturile pentru utilități, într-o măsură mult mai mare tinerii între 25 și 34 de ani (64%). Jumătate dintre respondenți declară chiar că sunt îngrijorați că nu vor reuși să își încălzează locuința, iar 48% se așteaptă să existe întreruperi de furnizare a căldurii datorate infrastructurii vechi.
Pentru a depăși impasul actual, sunt dispuși să reducă din confort: 58% dintre români declară că temperatura din casă va fi mai mică în iarna aceasta decât în anii anteriori, cu precădere tinerii între 25 și 34 de ani (71%).
Jumătate dintre respondenți vor folosi mai multe metode de încălzire a locuinței, iar 32% iau în calcul chiar deconectarea de la serviciul public de termoficare.
Economisire și pesimism
Nivelul de optimism este extrem de scăzut în rândul românilor, doar 18% dintre aceștia declarându-se optimiști, în timp ce 43% sunt mai degrabă pesimiști cu privire la nivelul de trai pentru iarna care urmează. Printre cei mai pesimiști sunt cei cu vârste cuprinse între 45 și 55 de ani (52%).
Costurile crescute cu utilitățile au determinat schimbări în comportamentul de consum și cumpărare. 55% dintre români declară că au renunțat să mai cumpere produse care nu sunt esențiale, într-o măsură semnificativ mai mare persoanele de peste 65 de ani (65%).
18% declară că și-au reînnoit contractul cu furnizorul de energie sau gaze naturale pentru a obține un preț mai bun, iar 13% că au schimbat chiar furnizorul. Doar 22% dintre români declară că nu au luat până în prezent măsuri pentru a se pregăti pentru iarna care urmează.
Soluții de criză
Referitor la soluțiile pe care românii le iau în calcul pentru sezonul rece, 48% declară că vor reduce consumul de energie electrică, într-o măsură semnificativ mai mare bărbații (53%), dar mai ales persoanele peste 65 de ani (72%).
Pe de altă parte, 42% dintre români sunt pregătiți să se îmbrace mai gros în casă, iar 29% vor opri încălzirea în camerele neutilizate și vor folosi apa la o temperatură mai scăzută.
Centrala termică pe gaze naturale este considerată a fi cea mai puțin costisitoare metoda de a încălzi locuința (43%). Un aspect aparte îl reprezintă perspectiva tinerilor între 18-34 ani, un sfert dintre aceștia considerând soba/ șemineul pe lemne cea mai ieftină soluție, comparativ cu doar 16% dintre cei peste 34 ani.
Pe de altă parte, centrala termică electrică este percepută ca fiind cea mai puțin economică metodă de încălzire a locuinței (9%).
În prezent, 28% dintre români declară că intenționează să își schimbe, în următorul an, metoda de încălzire a locuinței, în special cei care folosesc o centrală termică electrică (58%) sau pe lemne (52%).
Implicarea insuficientă a statului
17% dintre români declară că beneficiază de ajutorul oferit de stat pentru încălzirea locuinței. Tinerii între 18-24 de ani (24%) și persoanele peste 55 de ani (22%) beneficiază într-o măsură mai mare de acesta.
Cei care beneficiază de acest ajutor din partea statului îl văd benefic într-o măsură foarte mică, doar 16% dintre aceștia considerând că acoperă cheltuielile cu încălzirea într-o măsură mare. Peste jumătate dintre români, îndeosebi cei tineri – 18-24 ani (61%) și cei între 45 și 55 de ani (73%), consideră că ajutorul pentru încălzirea locuinței oferit de stat nu este suficient.