Urmează șase luni cu alergii. Soluția: Imunoterapia cu alergen
În țara noastră, o persoană din patru suferă de o formă de alergie și un copil din trei are rinită alergică, subliniază Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică, soluția fiind imunoterapia cu alergen (AIT), singura terapie care modifică evoluția bolii alergice.
Alergii, aprilie-octombrie
În acest an, sezonul alergiilor a debutat mai devreme, din cauza încălzirii bruște. Astfel, în aprilie, dar mai ales în lunile mai și iunie, polenurile de arbori, inclusiv polenul de graminee îi afectează pe cei sensibilizați. În august și septembrie, predominantă este alergia la ambrozie. Polenul de ambrozie este extrem de agresiv, povocând chiar crize de astm în zone în care încărcătura este foarte mare. Aceasta înseamnă toată zona de câmpie a României.
”Alergia este o boală care depinde de prezența alergenului și de cantitatea lui, adică de cât de mult suntem expuși la alergen. Cea mai mare problemă o au cei polisensibilizați, adică cei care sunt alergici și la polenul de arbori, și la graminee și la ambrozie”, explică prof. dr. Carmen Bunu-Panaitescu, medic primar de alergologie, preşedinta Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie clinică din România.
Din cauza schimbărilor climatice, sezoanele de polen s-au prelungit. Astfel, nivelul de polen este mai mare, expunerea fiind mai pregnantă în mediul urban. ”Foarte important ar fi un sistem de monitorizare a polenurilor în atmosferă, spune prof. univ. dr. Carmen Bunu Panaitescu. ”Pentru că ştiind sezoanele corect, care nu sunt întotdeauna la fel, depind foarte mult de cât polen este în aer, de climă, de curenţi, de ploaie, medicul se gândeşte şi la acest lucru atunci când are în faţă un pacient care strănută, îi curge nasul sau îl are înfundat, lăcrimează, îl mănâncă ochii”.
Premieră
Societatea Română de Alergologie și Imunonologie Clinică lucrează în prezent la primul proiect în care „vrem să vedem la ce este sensibilizată populația României, care sunt principalii alergeni din aer, dar și alimentari. Este un proiect pe care îl desfășurăm împreună cu Universitatea de Medicină din Viena. Sperăm ca la anul să avem adunate probele de la persoane alergice, dar și non-alergice și să vă putem spune care sunt dușmanii adevărați ai alergicilor din România”, subliniază prof. univ. dr. Panaitescu
În afară de polenurile din exterior, sunt și alergenii din locuințe: diverse mucegaiuri, acarianul din praful de casă, părul animalelor de companie etc.
O persoană alergică la toate tipurile de polenuri, într-un an, are șase luni în care se confruntă cu simptome permanente de rinită, rino-conjunctivită, lăcrimare de ochi, înfundarea de nas și imposibilitatea de a respira, mai ales pe timpul nopții, epidoade de tuse. Această persoană este expusă riscului ca, în ani, să ajungă la crize de astm.
Recomandarea alergolului
Pentru avea un control asupra bolii și evitarea evoluției către astm, medicii alergologi recomandă imunoterapia cu alergen (AIT).
AIT are o eficiență de până la 100%, chiar și în cazul pacienilor alergici la înțepătura de albină.
„Imunoterapia cu alergen este utilizată de peste 100 de ani, timp în care a fost permanent dezvoltată și rafinată, fiind în prezent utilizată în întreaga lume în tratamentul uzual al alergicilor. Este o metodă terapeutică specifică bolilor alergice, prin care se administrează pacientului extracte de alergen standardizate, pe cale subcutanată sau orală, pe o durată de cel puțin 3 ani, cu scopul de a induce toleranța și de a reface răspunsul imun normal. Eficacitatea și siguranța imunoterapiei cu alergen au fost demonstrate într-o serie de studii clinice, iar progresele tehnologice au relevat că este singura terapie care modifică evoluția bolii alergice, prin reorientarea răspunsului imun al pacientului alergic spre toleranță față de alergenul sensibilizant. În plus, această terapie reduce riscul de reacții alergice severe, amenințătoare de viață”, explică prof. univ. dr. Carmen Panaitescu.