Ursula von der Leyen a prezentat noua componență a Comisiei Europene în Parlamentul European. Ce rol va avea Roxana Mînzatu

Publicat: 27 nov. 2024, 11:25, de Lavinia Tudor, în POLITICĂ , ? cititori
Ursula von der Leyen a prezentat noua componență a Comisiei Europene în Parlamentul European. Ce rol va avea Roxana Mînzatu

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat miercuri, în plenul Parlamentului European la Strasbourg noua componență a Comisiei Europene. Românca Roxana Mînzatu va ocupa fotoliul de vicepreședinte al CE.

„Activitatea noii Comisii Europene va însemna, mai presus de toate, să rămânem uniţi”

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat miercuri, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, componența noii Comisii Europene, marcând începutul celui de-al doilea mandat al său la conducerea executivului comunitar.

„Generaţia noastră de europeni trebuie să lupte încă o dată pentru libertate şi suveranitate”, a declarat șefa CE, subliniind importanța unității și a valorilor comune pentru viitorul Uniunii Europene, conform Digi 24.

În fața eurodeputaților, Von der Leyen a afirmat că noua Comisie va pune accent pe colaborare și depășirea diviziunilor. „Activitatea noii Comisii Europene va însemna, mai presus de toate, să rămânem uniţi şi fideli valorilor noastre, să găsim modalităţi de a lucra unii cu alţii şi să depăşim fragmentarea”, a precizat aceasta, angajându-se să colaboreze „de la centru” cu toate forțele democratice și pro-europene din Parlamentul European.

Ce rol va avea Roxana Mînzatu

Prioritățile noului executiv includ consolidarea libertății și suveranității europene într-un context global instabil. „Pentru libertatea pentru care oamenii din Ucraina luptă eroic, pentru libertatea de a ne contura propriul viitor, într-o lume instabilă şi plină de provocări”, a subliniat Von der Leyen.

Ea a adăugat că, deși metodele de a lupta pentru libertate diferă față de generațiile trecute, importanța acestor valori rămâne esențială. „Libertatea şi suveranitatea noastră depind de puterea noastră economică. Securitatea noastră depinde de capacitatea noastră de a inova şi de a produce”, a declarat președinta Comisiei.

Prima mare inițiativă a noii Comisii va fi lansarea unei „busole a competitivității”, care va ghida activitatea pe parcursul întregului mandat.

Românca Roxana Mînzatu va ocupa fotoliul de vicepreședinte al CE.