USR atacă la CCR numirea lui Alexandru Stănescu în conducerea ANRE
USR anunță că va ataca la Curtea Constituțională hotărârea de numire a lui Alexandru Stănescu. Reprezenții formațiunii politice consideră că Stănescu este „o persoană care nu are nicio legătură cu domeniul energiei și nici nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege”.
„Noua majoritate parlamentară a făcut astăzi o mare greșeală votându-l pe Alexandru Stănescu membru în comitetul de reglementare al ANRE. Au transformat ANRE într-o afacere de familie, pentru că știm cu toții că domnul Stănescu este fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu. Nimic din CV-ul său nu-l califică pe domnul Alexandru Stănescu să ocupe această funcție atât de importantă, plătită cu 6-8.000 de euro pe lună. Să ținem cont de faptul că deciziile comitetului de reglementare al ANRE au un impact direct asupra pieței de energie și, implicit, asupra facturilor pe care românii le plătesc la energie electrică, gaze naturale și chiar la energia termică. Deciziile ANRE au impact și asupra investițiilor în sectorul energetic, investiții care nu se mai fac, din păcate, de ceva vreme, tocmai pentru că oamenii din conducerea Autorității au încetat să mai ia hotărâri în interesul pieței. Ca să nu mai spun că domnul Alexandru Stănescu nici măcar nu a venit să fie audiat în Parlament, PSD, PNL și UDMR au făcut un simulacru de dezbatere. USR a fost singurul partid care s-a opus acestei numiri și am decis să apelăm la Curtea Constituțională pentru a sancționa încălcarea grosolană a legii”, declară deputata USR Cristina Prună, vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților”.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei prevede la art. 4 alin. (12): „Membrii Comitetului de reglementare trebuie să fie cetățeni români, cu domiciliul stabil în România, cu o bună reputație, cu studii superioare și pregătire profesională în domeniul tehnic, economic sau juridic, având o vechime în muncă de minimum 10 ani, precum și experiență de minimum 5 ani în funcții de conducere în instituții publice centrale ori companii din domeniul energiei electrice, termice și al gazelor naturale”, arată USR într-un comunicat emis marți seara.
„După cum rezultă din CV-ul fratelui baronului PSD de Olt, nu este îndeplinit criteriul experienței de minimum 5 ani, fie că se ia în calcul perioada în care Alexandru Stănescu a ocupat funcția de vicepreședinte, respectiv președinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, fie că se ține cont de perioada în care a condus un SRL care se ocupă de cultivarea cerealelor”, mai precizează reprezentanții USR.