USR cere demisia lui Adrian Cioroianu pe motiv că i-a ignorat în Parlament
Pentru că a refuzat să se prezinte în Parlament, la solicitarea Uniunii Salvați România, lui Adrian Cioroianu i se cere demisia din funcțai de director al Bibliotecii Naționale a României. Fostul politician este acuzat că nu a găsit soluții pentru transparentizarea tezelor de doctorat aflate în custodia instituției pe care o conduce.
Luni, 17 octombrie, Cioroianu a fost invitat de deputatul USR Iulian Bulai, președintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților, la o discuție despre blocajul în accesarea tezelor de doctorat aflate la Biblioteca Națională și pentru identificarea soluțiilor legale și administrative de rezolvare a situației. Adrian Cioroianu a refuzat invitația la dialog, pe motiv că nu are ce discuta referitor la „probleme ale Parlamentului”.
„Fost senator PNL, fost ministru PNL, fost ambasador, domnul Cioroianu mi-a răspuns că nu vine. Nu știu de unde are impresia că voiam să vorbim despre reparațiile de la Camera Deputaților. Domnul Cioroianu, care se pretinde liberal și pe care îl citeam cu plăcere pe vremuri, a ajuns azi fix personificarea ciocoismului penelist, fără nici o legătură cu liberalismul de azi. Ca urmare a lipsei de soluții pentru un acces mai facil la arhiva Bibliotecii Naționale, pentru faptul că nu transparentizați (cu acces mai ușor la text) tezele de doctorat, și pentru lipsa de dialog constructiv și refuzul de veni în Parlamentul României pentru o discuție legată de Biblioteca Națională a României, vă cer, în numele USR, să vă dați imediat demisia”, a transmis deputatul Iulian Bulai.
USR a demarat, vinerea trecută, un maraton de transcriere a tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, teză care poate fi consultată doar de la două calculatoare din incinta Bibliotecii, fără posibilitatea consultării online.