USR începe strângerea de semnături pentru demiterea primarului „faraon” din Mogoșoaia
Reprezentanții Uniunii Salvați România încep la sfârșitul acestei săptămâni strângerea de semnături pentru demiterea primarului liberal din Mogoşoaia, Paul Precup (foto).
„Sâmbătă vom începe strângerea de semnături pentru demiterea primarului din Mogoşoaia. Nu trebuie să îi mai lăsăm pe aceşti primar care se cred faraoni să facă ce vor ei. Colegii mei sunt ameninţaţi în continuare. Vom începe strângerea de semnături. Primarul PNL din Mogoşoaia trebuie să plece”, a declarat Ionuţ Moşteanu, la finalul şedinţei Biroului Naţional al USR care a avut loc luni, la Parlament.
Anterior, reprezentanții USR au anunțat că vor depune plângere penală, la DNA, în privinţa exproprierilor de la Mogoşoaia. Decizia venea în urma agresiunii asupra unei consiliere USR, de către doi colegi din Consiliul Local, de la PNL şi PMP.
La rândul său, primarul comunei Mogoşoaia Paul Precup l-a invitat pe fostul preşedinte al USR Dacian Cioloş la sediul primăriei pentru a îi explica proiectul „Sectorul Zero”.
„Domnul Cioloş se poate informa in continuare de la domnul Cătălin Drulă care are un interes direct, prin faptul ca deţine teren in Mogoşoaia, dar se va afla în continuare în eroare. Nu văd niciun motiv pentru care domnia sa ar putea să refuze invitaţia mea deschisă, în condiţiile în care a venit şi la o şedinţa a Consiliului Local, pe alte teme şi în lipsa mea”, a transmis atunci edilul.