USR nu va merge la consultările de la Cotroceni. Dacian Cioloș: „E un simulacru”
USR nu va participa luni la consultările de Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis în vederea formării noului guvern, a anunțat președintele grupării, Dacian Cioloș.
Acesta motivează gestul legat de rezultatul acestor consultări care ar fi „dinainte cunoscut” la care se adaugă faptul că șeful statului, de-a lungul crizei politice care durează de aproape trei luni, și-a abandonat rolul de mediator și a dus la crearea noului FSN, pe care USR nu îl poate gira.
„E un simulacru de consultări cu un rezultat dinainte cunoscut, iar participarea noastră doar ar legitima această mascaradă. Respectăm rolul instituției prezidențiale însă, din păcate, constatăm că președintele Iohannis și-a abandonat rolul de mediator, nu a mai jucat rolul de președinte al tuturor românilor. Președintele este nașul acestei monstruoase coaliții PSD-PNL-UDMR.
USR nu poate să gireze constituirea noului FSN care, din acest moment, va deține întreaga putere în statul român. Știm ce s-a întâmplat când PSD s-a mai aliniat cu PNL, care au fost efectele asupra funcționării statului”, a declarat Dacian Cioloș.
Conform acestuia, USR va conduce din acest moment opoziția la acest „bloc anti-reformator, pentru că asta previzionăm că va fi acest guvern”.