USR: „Organizarea de alegeri anticipate acum, iarna, ar fi inoportună, chiar iresponsabilă”
Reprezentanții USR susțin că organizarea de alegeri anticipate ar fi „inoportună, chiar iresponsabilă” în condițiile în care suntem în plină criză sanitară. Dacă s-ar ajunge însă în această situație, spun că sunt pregătiți pentru orice tip de alegeri.
Întrebat dacă USR ar susține alegeri anticipate, în situația în care Dacian Cioloș ar fi respins ca premier iar președintele l-ar propune din nou pe Florin Cîțu pentru această funcție, Ionuț Moșteanu a răspuns că o astfel de situație ar fi „inoportună, chiar iresponsabilă”.
„Declanșarea alegerilor anticipate este un atribut care-i revine președintelui României, indiferent ce ar spune reprezentanții partidelor. Din punctul meu de vedere, alegerile anticipate sau organizarea de alegeri iarna, în plină pandemie, ar fi inoportună, chiar iresponsabilă. Însă, dacă nu se ajunge la nicio concluzie, țara trebuie guvernată. Nu ne teme de alegeri, suntem gata de orice tip de alegeri dar, din punctul meu de vedere, ar fi inoportun”, a declarat joi deputatul Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR.