USR: Parlamentul României, tratat ca brelocul PSD, la fel ca în epoca Dragnea
Parlamentul României este „tratat ca brelocul PSD, la fel ca în epoca Dragnea”, susține USR, precizând că social-democrații declanșează o „veritabilă mascaradă, o procedură pe repede-înainte” de numire a noului șef al ANCOM pentru a-și menține controlul asupra instituției.
”Parlamentul României, tratat ca brelocul PSD, la fel ca în epoca Dragnea. Ca să-şi menţină controlul asupra ANCOM, instituţia care reglementează sectorul comunicaţiilor în România, PSD angrenează Parlamentul într-o veritabilă mascaradă: o procedură pe repede-înainte de depunere a candidaturilor, `dezbatere` în comisii şi vot în plenul reunit”, a transmis, joi, USR.
Reprezentanţii formaţiunii vorbesc despre ”calendarul imposibil al PSD”: ”Până mâine, ora 12.00, să-şi depună doritorii candidaturile, luni să fie aşa-zisele dezbateri în comisiile de specialitate, fără audieri, iar marţi, cel mai probabil, votul în plenul celor două Camere”.
”Aceasta după ce, în prima fază, PSD a încercat să încalce pur şi simplu legea, declanşând procedura înainte ca incompatibilul Sorin Grindeanu, ales prim-vicepreşedinte al PSD încă din 22 august, să-şi dea efectiv demisia de la şefia ANCOM. În cele din urmă, ca să păstreze aparenţele, Sorin Grindeanu şi-a modificat data demisiei, din 16 octombrie în 8 octombrie, iar PSD a impus, în şedinţa Birourilor Permanente Reunite, convocate ad-hoc, şi un plen comun, astăzi, de la ora 15.00, pentru a lua act de demisie şi a declanşa procedura”, a mai transmis USR.
Formaţiunea consideră că ”PSD nu vrea decât să-şi voteze repede alesul, înainte de alegerile care vor consimţi că a pierdut majoritatea în Parlament”.
”Nu există niciun motiv real de grabă, decât dorinţa PSD de a ocupa cât mai repede postul remunerat cu mii de euro pe lună şi a-şi asigura, astfel, în continuare, controlul asupra ANCOM, autoritatea care ar trebui să vegheze asupra unei pieţe de zeci de miliarde de lei”, a mai transmis USR.