USR-PLUS propune desființarea inspectoratelor școlare, vezi cine le preia atribuțiile
Alianța USR-PLUS propune, în programul de guvernare, desființarea Inspectoratelor Școlare. Atribuțiile lor ar urma să fie preluate de managerul școlar, consiliile de administrație și alte structuri, nedefinite.
Într-o conferință de presă susținută duminică, Dacian Cioloș, copreședintele Alianței USR – PLUS, a susținut că măsura este necesară pentru depolitizarea sistemului.
„Nu se atinge nimeni de un director sau de un inspector școlar județean dacă nu are ok-ul factorului politic, a partidului care e la guvernare. Mai mult, sistemul a fost gândit asfel încât inpectorul general sau directorii de școli să fie la mâna ministrului sau a primului ministru, a Guvernului, și atunci când calcă pe bec, să poată fi schimbat”,a spus Cioloș.
În opnia sa, singura soluție este regândirea completă a sistemului de organizare a educației la nivel local. „Responsabilitățile Inspectoratelor Școlare vor fi regândite și împărțite între consiliul de administrației (al școlii, n.r.) și alte structuri care există și vor trebui întărite sau pe care le vom crea”, a mai spus Cioloș, care a evitat să precizeze cum anume ar putea prelua Consiliile de Administrația rolul Inspectoratului.
Cât privește perioada de implementare ea ar viza un întreg mandat guvernamental, cu o estimare de aproximativ 3 ani și jumătate.
Schița noului proiect
Proiectul a fost prezentat și susținut de Silvia Dinică, senator USR și candidat la alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Conform acesteia, atribuțiile ce țin de ordin administrativ vor fi transferate la nivelul managementului școlii, respectiv al Consiliilor de Administrație. Pe de altă parte, cele care țin de inspecția școlară vor fi organizate prin mecanisme obiective de audit. Procesul se va realiza în etape, managerul nu va putea fi și cadru didactic iar consiliul de administrație al unității de învățământ va organiza selecția și recrutarea managerilor școlari.
Conform legii, Inspectoratele Școlare aplică politicile şi strategiile, controlează aplicarea legislaţiei şi monitorizează calitatea activităţilor de predare-învăţare şi respectarea standardelor naţionale/indicatorilor de performanţă, prin inspecţia şcolară, controlează, monitorizează şi evaluează calitatea managementului unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, asigură, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, şcolarizarea elevilor şi monitorizează participarea la cursuri a acestora pe durata învăţământului obligatoriu, coordonează admiterea în licee, evaluările naţionale şi concursurile şcolare la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ şi, respectiv, din municipiul Bucureşti.