USR propune secretar de stat la Educație un fost consilier al Abramburicăi care venea cu cățelul la birou
Alianța USR PLUS a anunțat definitivarea listei de propuneri pentru toate pozițiile de demnitate publică, nominalizând un personaj controversat ca secretar de stat la Educație.
În urma negocierilor dintre PNL, USR și UDMR, s-a decis ca la Ministerul Educației să fie cinci secretari de stat, trei de la PNL și câte unul de la USR și UDMR.
Ca atare, alianța USR-PLUS l-a nominalizat pentru această funcție pe Radu Szekely caracterizându-l ca fiind „fondatorul Școlii Finlandeze de la Sibiu cu o experiență de peste 20 de ani în educație, din care 15 ani în sistemul de educație finlandez”.
De asemenea, USR-PLUS anunță că aceasta are „experiența în educație a dobândit-o atât la firul ierbii, cât și la nivel de elaborare și evaluare de politici educaționale. Din 2007 este expert consultant al Comisiei Europene, în domeniul Educație și Cultură și în domeniul Tineret și Cercetare”.
Numai că ceea ce nu spun liderii USR-PLUS, adică tandemul Dan Barna și Dacian Cioloș, este faptul că Radu Szekely, a fost consilierul Ecaterinei Andronescu la ultima sa descălecare ca ministru al Educației, iar premierul Viorica Dăncilă l-a vrut la acea vreme chiar ministru în locul Abramburicăi ca să-i facă pe plac lui Klaus Iohannis.
Însă, ceea ce se ştie mai puţin este că Radu Szekely este din Sibiu şi face parte din anturajul oamenilor lui Klaus Iohannis, dar şi din cel al liderului USD, Dan Barna.
De asemenea, nu poate fi omis faptul că Radu Szekely s-a remarcat cât timp a fost consilierul Ecaterinei Andronescu prin faptul că tot timpul venea cu câinele la birou şi, de câteva ori pe zi, îl plimba prin curtea Ministerului Educaţiei împreună cu o colegă de serviciu (FOTO).