„Uța” Lipă nu se dezminte: ANS a „tocat” 3.200.000 de euro pentru prime uriașe, dar…„off-line”

Publicat: 23 oct. 2024, 12:44, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Exclusiv
„Uța” Lipă nu se dezminte: ANS a „tocat” 3.200.000 de euro pentru prime uriașe, dar...„off-line”
„Uța” Lipă nu se dezminte: ANS a „tocat” 3.200.000 de euro pentru prime uriașe, dar...„off-line”

Scandalul premierilor de la canotaj a readus în prim plan și o serie de alte premieri uriașe și surprinzătoare făcute de Agenția Națională pentru Sport, condusă de către vicepreședintele PSD, chestorul pensionar de poliție Elisabeta „Uța” Lipă. Numai că aceste premieri „off-line”, altele decât cele de la canotaj, au ajuns de la DNA, deși Corpul de control al prim ministrului încearcă să mușamalizeze cazul.  

A începul meciul de la ANS: DNA scanează, Corpul de control al premierului luptă să se mușamalizeze

Corpul de control al prim-ministrului Marcel Ciolacu a anunțat, la sfârșitul lunii august 2024, printr-o postare pe site, că desfășoară o acțiune de verificare la Agenția Națională pentru Sport (ANS), păstorită încă de vicepreședinte PSD Elisabeta „Uța” Lipă, și vizează următoarele aspecte:

1. Verificarea respectării prevederilor legale și a normelor interne ce reglementează organizarea și funcționarea entității controlate.

2. Verificarea modalității prin care au fost gestionate fondurile publice pentru activitatea sportivă, respectiv verificarea modului în care au fost efectuate cheltuieli pentru realizarea acțiunilor sportive și au fost acordate premii, indemnizații sportive, prime şi alte drepturi.

Numai că, că potrivit unor „băieți” cu ochii roată care scanează sportul românesc, cei de la Corpul de control al premierului depun eforturi disperare să mușamalizeze anumite premieri surprinzătoare, dar uriașe, făcute de ANS în mandatul „Uței” Lipă. Dar, ghinion!

Doar 3.200.000 de euro pentru premierea a 17 sportivi și antrenori

Lista cu aceste prime incredibil de mari acordate de ANS, care, atenție, totalizează 15.837.727 lei, adică 3.167.545 euro, a ajuns la DNA, iar PUTEREA va prezenta cine sunt cei premiați de ANS și cu ce sume au fost recompensați:

-Bogza Cristian (decedat recent), antrenor principal karate goju-ryu WGKF (World Genseiryū Karatedō Federation), 2.727.599 lei;

-Urdaș Constantin, antrenor secund haltere, 1.751.275 lei;

-Crișan Liviu, antrenor principal karate WUKF (World Union of Karate-Do Federations), 1.587.298 lei;

-Becheru Petre, antrenor principal haltere, 1.363.001 lei;

-Agache Doru, antrenor second haltere, 1.334.676 lei;

-Manea Vasile, antrenor secund karate goju-ryu WGKF, 921.505 lei;

-Firică Manuel-Cristian, antrenor culturism, 870.250 lei;

-Popescu Săcele Adrian, antrenor principal karate Shotokan WSF (World Shotokan Federation), 817.623 lei;

-Suciu Dorel Georgel, consultant karate WUKF, 716.976 lei;

-Popa Paul Florian, sportiv karate shito ryu, 647.691 lei;

-Sigmirean Marius, consultant karate WUKF, 623.575 lei;

-Da Luz Traveres Sabino, antrenor principal fotbal-tenis, 595.800 lei;

-Nițu Nicolae, antrenor principal haltere, 516.000 lei;

-Ivan Gabriela, antrenor principal radioamatorism, 495.350 lei;

-Crețu Sergiu, antrenor haltere, 347.999 lei;

-Bologa Florin Alexandru, Comitetul Național Paralimpic, 267.395 lei;

-Curuzan Vasile, antrenor second kaiac canoe, 253.714 lei.

Practic, 17 antrenori și sportivi au fost premiați de către Agenția Națională pentru Sport, condusă de „Uța” Lipă, cu aproximativ 3.200.000 de euro. Însă, pe lângă faptul că primele sunt uriașe, surprinde că printre cei premiați se află un antrenor de karate decedat- Bogza Cristian, un consultant tot de la karate- Suciu Dorel Georgel, dar și doi antrenori de la tenis cu piciorul- Da Luz Traveres Sabino, și, respectiv, radioamatorism- Ivan Gabriela. Așadar, balta numită ANS păzită de „Uța” Lipă are destul pește pentru pescarii cu „greutate”, dar ghinion: DNA a aruncat deja năvodul în baltă!