Utimă oră: Donald Trump amenință Moscova! Impune noi taxe

Publicat: 30 mart. 2025, 20:13, de Rona David, în Internațional , ? cititori
Utimă oră: Donald Trump amenință Moscova! Impune noi taxe

„Furios” pe Vladimir Putin, Donald Trump amenință Moscova cu taxa pe petrolul rusesc. Este o inversare a situației sau noua tactică a lui Trump, care și-a anunțat intenția de a vorbi cu președintele rus în zilele următoare?

Criticând în mod public liderul de la Kremlin, președintele american recunoaște că negocierile cu Moscova privind Ucraina par a fi mult mai dure decât se aștepta.

Adevărata supărare sau un alt joc de înșelăciune, sau ambele în același timp? se întreabă jurnaliștii de la Euronews.fr.

Donald Trump l-a atacat duminică pe Vladimir Putin într-un interviu acordat NBC, în timp ce negocierile privind Ucraina se blochează.

Președintele SUA a amenințat că va impune „tarife suplimentare la petrol, la tot petrolul care vine din Rusia”, dacă discuțiile cu Ucraina eșuează.

Comentariile urmează declarației sale anterioare că este „foarte supărat” pe președintele rus pentru că a pus la îndoială credibilitatea administrației Volodimir Zelenski.

Donald Trump a spus că comentariile lui Putin sunt „irelevante”

Președintele Casei Albe a spus în convorbirea telefonică: „Dacă Rusia și cu mine nu putem ajunge la un acord pentru a pune capăt vărsării de sânge din Ucraina și dacă voi crede că este vina Rusiei – (dar s-ar putea să nu fie) – voi impune noi tarife la petrol, la tot petrolul care vine din Rusia”.

În același interviu acordat NBC, Donald Trump a mai declarat că intenționează să vorbească cu președintele rus în zilele următoare.

„Putin se joacă cu Trump”

Amintim că și Rose Gottemoeller, fost secretar general adjunct al NATO a declarat recent că „Putin se joacă cu Trump”,adăugând că liderul de la Kremlin își urmărește propriile interese sub masca unei eventuale deschideri către negocieri. Într-un interviu acordat Sky News, oficialul american a afirmat că președintele SUA ar fi conștient de acest joc, însă reacția rămâne incertă. Aceasta a sugerat că Washingtonul ar impune noi sancțiuni împotriva Rusiei, în cazul în care va considera că Moscova ar putea încerca să profite de pe urma cooperării diplomatice.