„Imperiul contraatacă”: Rusia amenință YouTube
Rusia amenință să blocheze în întregime YouTube pe teritoriul ei după suspendarea contului canalului RT în limba germană și a unui alt canal media apropiat, Der Fehlende Part.
Acestea sunt acuzate că au difuzat „informații false” legate de Covid-19. Moscova promite „toleranță zero pentru astfel de încălcări”. Jurnaliștii nu uită să amintească, în context, de faptul că giganții internetului au cedat în trecut pretențiilor Moscovei.
Potrivit AFP, Berlinul a avertizat miercuri Rusia să nu treacă la represalii împotriva presei germane, după ce YouTube a suspendat conturile canalului de limbă rusă RT difuzat în Germania. Subliniind că guvernul german nu are „nimic de-a face” cu acest blocaj, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin a avertizat că „oricine recurge la astfel de represalii sau doar le invocă arată că nu respectă libertatea presei”.
La începutul acestei luni, Apple Inc. și Google au cedat presiunilor
Potrivit Bloomberg, ”amenințarea reprezintă cea mai recentă mișcare a autorităților de reglementare ruse de a suspenda o rețea socială occidentală pentru că nu și-a îndeplinit cererile. La începutul acestei luni, Apple Inc. și Google au cedat presiunilor din partea autorităților de a elimina o aplicație de vot de protest din magazinele lor online.
Autoritățile au amenințat cu urmărirea penală a personalului local. În primăvară, autoritățile de reglementare ruse au încetinit accesul la Twitter, susținând că compania nu a răspuns prompt cererilor de eliminare a conținutului interzis. Restricțiile de acces au fost ridicate după ce autoritățile au declarat că Twitter s-a conformat”.