Va fi produsă la scară largă: Înghețata bio de la Galați, medaliată cu aur

Publicat: 09 aug. 2022, 10:00, de Eliza Popa, în Food , ? cititori
Va fi produsă la scară largă: Înghețata bio de la Galați, medaliată cu aur

O înghețată bio, „prietenoasă cu silueta” – după cum spun producătorii, și care poate fi mâncată și de persoanele cu intoleranță la lactoză intră în producție. Înghețata a fost creată în laboratoarele Universității Dunărea de Jos din Galați și a obținut medalia de aur, la Paris, în 2018.

Medalia a obținut-o la un prestigios concurs de invenție și inovație în alimentație din Europa. Juriul internațional de la Paris a fost cucerit de înghețata bio Whoopie Ice, realizată exclusiv din zer dulce concentrat.

Înghețata a fost creată în laboratorul Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor din Galați și are în componență smântână, gutui și pulpă de prune, fructe cu zaharuri puține, dar bogate în vitamine și antioxidanți, recomandată celor care țin la siluetă.

Din extract de gutuie

Pe deasupra, înghețata produsă la Galați și premiată la Ecotrophelia 2018 are un topping de gelatină obținută din extract de gutuie, al cărei conținut de zahăr este foarte scăzut.

Înghețata poate fi mâncată fără probleme și de persoanele cu intoleranță la lactoză, deoarece conține lactoză hidrolizată, ușor de asimilat.

Pentru producția pe scară largă a acestei înghețate prietenoase cu silueta, Universitatea Dunărea de Jos din Galați a cesionat brevetul de invenție unui producător de profil din România.