Vacanța ieftină  sau exclusivistă?

Publicat: 28 apr. 2024, 19:00, de Manuela Dumitru, în Puterea Tv , ? cititori
Vacanța ieftină  sau exclusivistă?

 

Românul își alege vacanța mai ales după buget. Apoi vin preferințele și chiar exclusivitățile. Traian Bădulescu, specialist în turism, ne spune la Dialogurile Puterii, care ar fi criteriile cele mai bune pentru a ne face un concediu relaxant, de neuitat.

În primul rând, cele mai ieftine vacanțe sunt și cele mai accesibile. Iar anul acesta, când 1 Mai vine cu punte pentru sărbătoarea Paștelui, preferate sunt, clar, în România și în Bulgaria, pentru că și distanța e mai mică. Majoritatea turiștilor merg cu automobilul propriu sau cu trenul sau autocarul, eventual. În România, de exemplu, sunt pensiuni unde un cuplu poate plăti pentru o cameră pensiune de două margarete, fără mic dejun  și 700 de lei pentru trei nopți, deci un buget chiar foarte decent. Și se poate ajunge, cu cină festivă, la o  pensiune de 4 margarete, camera 3 nopți pentru un cuplu și la 2500 de lei. Bine, sunt și cazări pe 3 nopți la 4000 sau 5000 de lei. Dacă vorbim de hoteluri de 4 și 5 stele la Poiana Brașov, la Mamaia. Paradoxal, se umplu foarte repede structurile de cazare de calitate.

”Din ce în ce mai mulți români doresc și calitate, curățenie, afirmă Traian Bădulescu. Nu mai vor structuri de cazare prăfuite, cum s-ar spune.
Indiferent cât ar fi pe noapte, 200 sau 1000 de lei pe noapte, vor  servicii mai dezvoltate. Iar în Bulgaria, un cuplu poate plăti pentru 3 nopți de cazare între 150 de euro și maxim 500 de euro la un hotel de 5 stele de pe litoralul bulgăresc. Cine vrea să stea să spunem, în Paralia Katerini sau în Thassos, la o vilă, poate să plătească și undeva la 200 de euro pe săptămână înhttps://www.youtube.com/watch?v=Ch2J3ueeI_A extrasezon, doar camera. Cine vrea la un hotel de cinci stele ori inclusiv în Mykonos, în Creta sau în Santorini, poate să plătească și 4 sau 5 mii de euro, cu tot cu zboruri sau mai mult de familie. Deci depinde foarte mult de ce vrea fiecare, de buget.”

Despre vacanța din Tanzania sau Zanzibar, urmăriți podcastul Dialogurile Puterii cu Traian Bădulescu.