Vaccin anti-COVID aflat deja în faza a treia. Studii clinice de mare amploare

Publicat: 23 aug. 2020, 18:00, de Roxana Roseti, în LIFESTYLE , ? cititori
Vaccin anti-COVID aflat deja în faza a treia. Studii clinice de mare amploare

Vaccinul anti-COVID dezvoltat de AstraZenecca în colaborare cu Universitatea Oxford se află deja în faza a treia, cea a studiilor clinice de mare amploare. În faza I şi faza a II -a a studiului clinic făcut în Marea Britanie, vaccinul a generat răspuns imunitar puternic în organismul tuturor celor peste 1.000 de oameni vaccinaţi şi şi-a dovedit siguranţa.

AstraZeneca s-a angajat să nu facă profit de pe urma vaccinului anti-COVID pe timpul pandemiei, potrivit stiripesurse.ro. O doză din vaccinul numit AZD1222 va costa proximativ 2,5 euro în Europa. Contractul prevede achiziţionarea a 300 de milioane de doze de vaccin de la AstraZeneca, cu posibilitatea de a mai lua ulterior alte 100 de milioane de doze în numele statelor membre UE.

Radu Răşinar, director general al AstraZeneca pentru Europa de Sud – Est, a explicat prin ce mecanisme va ajunge în România vaccinul dezvoltat de compania Astra Zenecca în colaborare cu Universitatea Oxford: „AstraZeneca a anunţat în data de 13 iunie 2020 un nou acord semnat cu Alianţa Europeană pentru Vaccinuri (IVA), coordonată de Germania, Franţa, Italia şi Olanda. Acordul prevede distribuţia a până la 400 de milioane de doze din vaccinul pentru prevenţia COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford. Prin acest acord, IVA îşi propune să accelereze distribuţia vaccinului şi se angajează să ofere acces echitabil tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene care doresc să participe la această iniţiativă”, a spus Rășinar.

Toate ţările care doresc să facă parte din IVA vor avea acces la vaccin

Potrivit acestuia, IVA în colaborare cu Comisia Europeană (CE) vor negocia pentru vaccinul COVID şi vor avea în vedere toate statele membre, urmărind o repartiţie echitabilă, în funcţie de populaţia fiecărei ţări.

„Statele membre îşi exprimă direct către IVA şi CE intenţia de a achiziţiona vaccinul. AstraZeneca a informat autorităţile române despre evoluţia cercetărilor privind vaccinul şi despre acordul semnat cu IVA. Prin participare activa la aceste discuţii de informare, confirmăm interesul și implicarea autorităţilor romane”, a mai spus Rășinar. Potrivit acestuia, negocierile nu se poartă individual cu fiecare stat din UE, iar CE va coordona şi va negocia cu producătorii, inclusiv cu AstraZeneca, în numele statelor membre. „Toate ţările care doresc să facă parte din IVA vor avea acces la vaccin. Până în prezent, s-au încheiat angajamente de furnizare a până la 400 milioane de doze de vaccin către IVA, în colaborare cu CE. România va putea beneficia de acordul semnat cu IVA, care este acum în discuţie cu Comisia Europeană. Suntem în dialog cu Ministerul Sănătăţii din România, am furnizat informaţiile referitoare la programul de dezvoltare a vaccinului şi cele mai noi date despre acordul cu IVA şi CE”, a conchis Radu Rășinar.