Vaccinul Pfizer anti-COVID-19, destinat copiilor sub 5 ani, ar putea fi gata până la finalul lunii februarie

Publicat: 01 feb. 2022, 16:45, de Puterea.ro, în COVID 19 , ? cititori
Vaccinul Pfizer anti-COVID-19, destinat copiilor sub 5 ani, ar putea fi gata până la finalul lunii februarie

Vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de Pfizer-BioNTech pentru copiii sub 5 ani ar putea fi disponibil până la sfârșitul lunii februarie.

Vaccinurile împotriva coronavirusului pentru copiii mai mici de 5 ani ar putea fi disponibile mult mai devreme decât se aștepta – probabil până la sfârșitul lunii februarie – au spus surse autorizate pentru Washington Post.

Pfizer și partenerul său, BioNTech, producătorii vaccinului, ar urma să trimită Administrației Americane pentru Alimente și Medicamente (United States Food and Drug Administration = FDA), marți, o cerere de autorizare de utilizare de urgență a vaccinului pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 5 ani, ceea ce ar face ca acest vaccin să fie primul ser disponibil pentru grupa respectivă de vârstă. Copiii mai mari de 5 ani pot fi deja vaccinați.

FDA a îndemnat companiile să depună cererea, astfel încât autoritățile de reglementare să poată începe să revizuiască datele transmise de Pfizer și BioNTech.

Un oficial al administrației Biden a spus că există un consens în rândul oficialilor din domeniul sănătății în „a urgenta autorizarea de către FDA”, referindu-se la planul Pfizer-BioNTech de a depune o cerere. Vinerea trecută, Pfizer a prezentat oficialilor federali din domeniul sănătății date actualizate ale studiului despre vaccinuri, potrivit unui oficial al administrației care a vorbit sub anonimat.

În decembrie 2021, Pfizer și BioNTech au anunțat că două doze de vaccin la copiii de 2, 3 și 4 ani nu au declanșat un răspuns imun comparabil cu ceea ce a fost generat la adolescenți și adulți. Dar cele două injecții au oferit protecție copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 2 ani. Atunci producătorii de medicamente au adăugat o a treia injecție testului pentru a încerca să îmbunătățească răspunsul imunitar.

În cadrul studiului, copiii între 6 luni și 5 ani au primit două doze de 3 micrograme, o zecime din doza administrată adulților, la trei săptămâni distanță.

Un grup de părinți a încercat să convingă FDA să autorizeze mai repede vaccinurile pentru copii. Un grup de medici, părinți și susținători, numit „Protejează-și viitorul”, a strâns peste 5.700 de semnături printr-o petiție prin care solicită ca vaccinurile să devină disponibile pentru grupurile de vârstă mai tinere.

Academia Americană de Pediatrie (AAP) a transmis că părinții cu copii sub 5 ani se confruntă cu „un moment deosebit de provocator în această pandemie”.

„Înțelegem necesitatea urgentă a unui vaccin sigur și eficient pentru grupa respectivă de vârstă”, a declarat directorul executiv al AAP, Mark Del Monte, într-un comunicat. „Suntem nerăbdători să vedem datele și vom continua să urmăm știința.”