Văduva lui Arșinel a ajuns la azil, la 8 luni de la moartea actorului
Alexandru Arșinel a fost cel care și-a îngrijit soția paralizată, din 2016 până anul trecut, când a plecat dintre noi. Rămasă fără principalul sprijin, Marilena Arșinel a ajuns într-un azil, iar cei doi băieți ai săi spun că aceasta era cea mai bună soluție pentru mama lor.
În 2016, Marilena Arșinel a rămas imobilizată în scaun cu rotile, în urma unui accident nefericit. După moartea soțului ei, starea de sănătate a văduvei lui Arșinel s-a degradat considerabil.
La sfârșitul lunii ianuarie, Marilena a ajuns în spital, fiind diagnosticată cu pneumonie, iar acum este internată într-un azil de bătrâni, după cum a afirmat Cristian Arșinel, motivând că acolo este îngrijită așa cum trebuie.
Celălalt fiu al regretatului Alexandru Arșinel a făcut și el câteva declarații pe baza acestui subiect care a stârnit indignare în online.
„Mama este într-o situație stabilă. Nu are importanță locația în care se află, dar este îngrijită în cele mai bune condiții posibile din România. Altceva mai bun nu există la noi în țară, unde este ea acum„, a transmis Bogdan Arșinel, potrivit wowbiz.ro.
Cum a ajuns văduva lui Arșinel în scaun cu rotile
În anul 2016, Marilena Arșinel a suferit un accident casnic, în urma căruia a rămas paralizată într-un scaun cu rotile.
„Nu e bine. Suferă dincolo de tot ce vă închipuiţi că înseamnă o paralizie. Suferă de o tristeţe cumplită. Privirea ei transmite o tristeţe cumplită. Mă feresc să mă uit la ea, mă impresionează groaznic.
Şi-a agăţat tocul şi s-a dus în cap. A făcut un hematom, a mers la doctor şi a zis că imediat trebuie operată, că moare altfel. După operaţie nu a mai putut să meargă. I-a lăsat vorbirea, i-a lăsat o mână. O femeie foarte frumoasă‘, povestea Alexandru Arșinel, în emisiunea „Legendele”, de la Antena 1.