Două loturi cu lucrări mult întârziate și un al treilea lot încă fără contract de execuție, iată fotografia momentului pe secțiunea de autostradă Ploiești – Buzău. Spre deosebire de loturile Buzău – Focșani începute la mijloc de toamnă unde acum se așterne deja asfalt (stratul de bază), pe primele două loturi dintre Ploiești și Buzău imaginile recente din dronă arată încă zone cu bălării, ceareale și culturi de rapiță, anunță Asociația Pro Infrastructură.

„Valea plângerii pe Autostrada Ploiești – Buzău lot 2. “Șantierul” este aproape încremenit între lanurile de rapiță și cereale. Într-adevăr, antreprenorii sunt blocați de probleme diverse, de la gropile de împrumut cu materiale care nu pot fi folosite, la siturile arheologice încă deschise și până la bâlbele și greșelile din proiectul tehnic livrat de Consitrans. Peste toate este presărată din belșug lentoarea proverbială a oficialilor CNAIR în a-și asuma orice fel de răspundere tehnică ori birocratică.

Dar dincolo de scuze, lotul arată deplorabil și din cauza celor doi constructori care nu reușesc să pună în teren nici măcar frontul de lucru pe care îl au la dispoziție. Mai aveam puțin și luam niște lopeți să dăm o mână de ajutor! Cel mai mult ne îngrijorează bulgarii de la Trace. Ei au ~19 kilometri, între Spătaru (capătul dinspre Buzău) și până în apropiere de DJ102H, și cu greu am văzut câțiva muncitori meșterind la niște structuri. La terasamente: zero barat. Ceilalți ~9 km, de la organizarea lor de șantier și până la nodul Mizil, sunt făcuți de românii de la Coni. Cu chiu cu vai au reușit să aștearnă ceva umpluturi și mai mișcă un pic pe câteva structuri, dar progresul din ultimele două luni este aproape insesizabil, după ce în 2022 începuseră binișor.Per total, stadiul fizic pe cei 28,35 kilometri abia dacă atinge 15%. Contractul a fost semnat în 07.06.2022 și are ordin de începere emis în 11.08.2022 cu termen de finalizare aprilie 2024 (direct execuție, 20 de luni). Este cert că iese din discuție deschiderea în primăvara anului viitor”, arată Asociația Pro Infrastructură, citat de economedia.ro.