Valerică, Valerică!

De trei zile încoace – vorba poetului anonim din Miorița – gura nu-mi mai tace, când mă uit la bietul Valerică, oarecum vecin de umbrelă și de șezlong cu mine. Care, pentru că l-a pus Nichipercea, că Dumnezeu Tatăl cred că nu s-a băgat la întortocheli de-astea, că are și El un statut, a venit la mare cu fosta și cu actuala nevastă.

De fapt, pe fosta n-ar fi luat-o, dacă n-ar fi trebuit, ca un tată responsabil ce e, să ia in vacanță, la mare, copilul pe care îl are cu fosta. Din cauză de război, de covid, de variola maimuței, de crize de tot felul – sanchi! – fosta nu și-a dat acordul ca fiul să plece fără ea, undeva, fie și la mare, cu tatăl.

Așa s-a ajuns că au… ajuns – bine l3 mai zic… – la mare un bărbat, două neveste și un puști de vreo 8, 9 ani. Eh… Și să vezi situație, neamule! Pe unde or fi cazați, nu știu ce se întâmplă. Cum face față bietul Valerică. Și cum or tăia ceapă la cuhnii – vorba vine, cele două femei. Dar, pe plajă, între ele, Valerică e de-a dreptul între ciocan și nicovală.

Actuala zice: „Valerică, ce stai, dă-mă cu cremă, că știi că eu am pielea albă și sensibilă, nu ca altele”. Fosta sare ca Maricica Puică peste nu mai știu câte garduri: „Valerică, de ce-ai mai luat copilul cu tine, dacă nu-i dai atenție? Cu mine aci și nu-l bagi în seamă. Dar dacă nu eram de față, îl și băteai”. Actuala ripostează: „copilul era una, tu ești altceva. Și du-te, Valerică, și ia-mi un frappe, că m-am încins aici!” Fosta: „normal, ai fost încinsă mereu, că dacă nu erai, nu luai tatăl lu’ copil!” Actuala: „nu l-am luat eu, a venit singur, că i-ai mâncat zilele”.

Aialaltă: „auzi, Valerică, auzi cum mă jignește? Eu n-am făcut-o depravată și parașută pe ea. Am tratat-o ca pe o doamnă. Poftim pentru cine m-ai lăsat!” E momentul ca Valerică să pună piciorul în prag. Drept care, din apropiere, am luat poziție de drepți și eu. Ce-i drept, mâna la chipiu n-am dus-o. Și zice Valerică: „tăceți amândouă, că n-am venit cu circul aici! Că acuma plec și vă las singure, să vă păruiți.”

Se face liniște un pic. Valerică se joacă pe plajă cu fiul. Actuala de colo: „o să ne facem copiii noștri, să te joci cu ei. Că ești cel mai bun tată”. Și fosta: „Valerică are copil, că băiatul meu nu e glugă de coceni. Măcar să poată să-l crească pe ăsta. Că vezi că afacerea nu-i mai merge cum mergea”. Asta de acum: „nu-ți mai aroga tu merite și griji, că eu sunt pe numele lui acum. Tu ești doar fosta. Vechitura. Eu sunt prospătura”. Și fosta de colo: „prospătură pe dracu’! Tu ești bătrână și acum, că ești tânără!”

Și discuțiile nu se opresc niciodată. Așa că, am simțit nevoia să-l compătimesc și să-l plâng cu vorbe pe bietul Valerică. Fi-ți-ar capul și bâzdâcii să-ți fie, Valerică! Michiduță ăla cu coarne ți-a băgat, naibii, mortu-n casă. Cine ai mai auzit tu că a rezistat între două muieri? Mai bine fugeai în munți și puneai o revoltă la cale. Cu mâna ta ți-ai făcut-o, băi, băiatule! Of, Valerică, Valerică!