Valeriu Gheorghiță îndeamnă persoanele care suferă de diabet zaharat să se vaccineze împotriva Covid
Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, îndeamnă persoanele care suferă de diabet zaharat să se vaccineze împotriva Covid, deoarece aceștia sunt extrem de vulnerabili la infecţia cu SARS-CoV-2, iar peste 30% dintre decedaţii Covid aveau şi diabet.
Valeriu Gheorghiţă a precizat că studiile efectuate în Marea Britanie au arătat că pacienţii cu diabet beneficiază foarte mult de pe urma vaccinării împotriva Covid.
„Aproximativ 30% dintre persoanele voluntare incluse în studiile clinice care au evaluat siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor împotriva Covid-19 au fost persoane cu diabet zaharat. Aceste studii au confirmat că nu există diferenţe de eficacitate la persoanele cu diabet spre deosebire de persoanele care nu au afecţiuni cronice asociate.
Sunt studii extrem de elaborate în Marea Britanie, care au evaluat eficienţa vaccinurilor în funcţie de diverse categorii de afecţiuni cronice, respectiv afecţiuni cardiovasculare, renale, diabet zaharat, şi care au arătat că pacienţii cu diabet beneficiază foarte mult de de pe urma vaccinării împotriva Covid-19, în sensul în care, chiar dacă sunt considerate persoane cu răspuns imun scăzut, vaccinurile îşi menţin eficacitatea şi eficienţa la o valoare cât se poate de ridicată”, a spus Gheorghiţă.
„Diabetul zaharat afectează toate organele şi sistemele organismului nostru. Există o relaţie directă între diabet şi bolile cardiovasculare, între diabet şi boala renală, între diabet şi bolile de ficat.
Practic, diabetul reprezintă placă turnantă pentru toate aceste afecţiuni cronice şi faptul că peste 30% dintre persoanele decedate au avut şi diabet zaharat spune un lucru cât se poate de important: pacientul diabetic este extrem de vulnerabil, nu doar pentru infecţia cu SARS-CoV-2. Recomandarea este foarte clară, de vaccinare în cazul pacientului diabetic. Persoanele care au foarte multe boli cronice asociate sunt persoane care au nevoie de vaccinare”, a adăugat medicul.