Valeriu Gheorghiță: Pe 7 – 9 mai va fi un maraton al vaccinării la București
Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului, a anunțat că în perioada 7-9 mai, în Capitală, va fi organizat un maraton al vaccinării.
„Pe 7 – 9 mai va fi acest maraton al vaccinării la București. Foarte probabil, locațiile vor fi două. La Sala Palatului și Biblioteca Națională. Trebuie să combinam acest eveniment medical cu unul social și cultural. Va fi nevoie doar de cartea de identitate”, a declarat Valeriu Gheorghiță, pentru Antena 3.
Colonelul a menţionat că la maratonul de la Bucureşti se va putea vaccina anti-COVID-19 oricine, indiferent unde are domiciliul. Cel mai probabil, vaccinul administrat va fi cel produs de compania Pfizer, iar pentru rapel se va organiza un eveniment similar, la trei săptămâni după prima ediție, în așa fel încât toți cei imunizați în cadrul maratonului să primească și a doua doză.
„Un eveniment așteptat de multă lume”
„Cu siguranţă este un eveniment care, aşa cum am observat la Timişoara, este aşteptat de multă lume, pentru că realmente sunt persoane care din comoditate nu intră pe platformă să se programeze, sunt persoane care nu se descurcă să intre pe platformă şi atunci cred că flexibilitatea şi adaptabilitatea la situaţia reală trebuie să fie în momentul de faţă extrem de importantă”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.
Valeriu Gheorghiţă a declarat că evenimente similare celui de la Timişoara, unde zilele acestea are loc un maraton al vaccinării, vor fi organizate şi în alte oraşe.
„Am avut mai multe dicuții cu rectorii universităților de Medicină și Farmacie din România. Toate și-au arătat disponibilitatea de a organiza astfel de evenimente de vaccinare, prin implicarea personalului medical, corpului academic. Vor fi în toate centrele universitare unde avem universități de Medicină și Farmacie.Trebuie să implicăm aceste demersuri, să le multiplicăm la nivel național. Avem nevoie să transmitem mai mult decât principii de organizare. Avem nevoie de implicarea celor care pot să facă lucruri absolut excepționale, cum s-a întâmplat la Timișoara”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Conform medicului, până sâmbătă seară, la la ora 20:00, au fost imunizate anti-COVID-19 aproape 3.200 de persoane, în cadrul maratonului de la Timișoarea.
Unde pot face rapelul persoanele vaccinate în cadrul maratonului
În ceea ce priveşte rapelul pentru cei care se vaccinează în cadrul acestor vaccinări de tip maraton, medicul a precizat că se vor organiza evenimente similare, la trei săptămâni în cazul celor în care se foloseşte serul Pfizer, iar cei care nu se pot prezenta la maraton, pot face rapelul în centrele obișnuite, care folosesc acelaşi tip de vaccin.