Valeriu Gheorghiţă: „Pentru vaccinul de la AstraZeneca, chiar mâine decidem dacă ridicăm sau nu limita de vârstă”
Coordonatorul campaniei naţionale de imunizare împotriva noului coronavirus, col.dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că luni, 8 martie, se va decide de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) în privinţa ridicării limitării de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca.
Acest prag este în prezent fixat la maximum 55 de ani.
„Pentru vaccinul de la AstraZeneca, săptămâna aceasta, chiar mâine, vom decide dacă ridicăm sau nu limita de vârstă. Vom avea o întrunire atât la nivelul Comitetului Naţional, vom avea şi punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii şi al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, iar de mâine vom anunţa oficial care va fi decizia faţă de limitarea de vârstă la vaccinul AstraZeneca„, a afirmat Gheorghiţă duminică seara, într-un interviu la postul Antena 3.
Decizie bazată pe date ştiinţifice
El a adăugat că se ia în calcul, practic, eliminarea limitărilor de vârstă, decizia fiind bazată pe datele ştiinţifice.
„Această decizie se va lua în baza datelor ştiinţifice şi nu dintr-un cu totul alt motiv. Nu aş vrea să se lase înţeles faptul că limităm sau ridicăm această limită de vârstă pentru că încă nu avem o adresabilitate crescută pentru acest tip de vaccin, ci pentru că avem cel puţin trei recomandări importante: recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, avem date din studiile ştiinţifice care sunt în derulare şi care sunt în curs de publicare şi, de asemenea, avem experienţa din Marea Britanie, pe câteva milioane de pacienţi, care au arătat eficienţa indubitabilă a vaccinului AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani.
Practic, după prima doză a scăzut rata internărilor cu peste 94%, după o perioadă de 28 de zile, practic, o lună de la administrarea primei doze. Or, din acest punct de vedere, în condiţiile în care vedem ce se întâmplă din punct de vedere epidemiologic- asistăm la o creştere importantă a numărului de cazuri şi care probabil se va accentua în perioada următoare- eu cred că este important să asigurăm accesul cât mai multor persoane la vaccinare, bazându-ne, sigur, pe datele ştiinţifice relevante, care ne confirmă şi ne certifică această eficienţă„, a argumentat Valeriu Gheorghiţă.
Se obţine o protecţie faţă de forma severă a bolii
Totodată, el a subliniat că imediat după ce se va ridica această restricţie se vor putea face programări în platforma naţională pe locurile libere existente pentru imunizarea cu vaccinul AstraZeneca şi în cazul persoanelor peste 65 de ani.
De asemenea, el a afirmat că este „o falsă problemă” reticenţa faţă de vaccinarea cu serul de la AstraZeneca, fenomen care a fost sesizat având în vedere existenţa acestor locuri libere disponibile în prezent în cazul acestui tip de vaccin.
Gheorghiță a evidenţiat că şi prin vaccinarea cu AstraZeneca scade riscul de a contracta această infecţie, dar şi mai important, se obţine o protecţie faţă de forma severă a bolii, care dă tipuri critice de îmbolnăvire, cu complicaţii.
„Acest lucru ne interesează în mod deosebit, ca persoanele vulnerabile, cei la risc, să nu dezvolte forme severe„, a concluzionat medicul.
Conform datelor comunicate duminică de către CNCAV, cu vaccinul AstraZeneca, care se administrează în România din 15 februarie, au fost imunizate până acum în ţara noastră un număr de 187.294 de persoane, fiind înregistrate un număr de 32 de reacţii adverse tip local şi 1.956 tip general. România a primit până acum un total de 694.000 de doze de vaccin AstraZeneca.