Valeriu Gheorghiță: Ținta este atingerea imunizării colective până la sfârșitul anului
Preşedintele campaniei naţionale de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, dr. Valeriu Gheorghiță, a spus că obiectivul autorităților este atingerea imunizării colective până la sfârșitul acestui an.
El a precizat că în prezent rata populației vaccinate este de 40%, iar ținta este să ajungă la 70% până la sfârșitul anului.
Pentru ca acest obiectiv să fie atins, ar trebui ca în fiecare zi să se vaccineze cel puțin 80.000 de persoane, a arătat Valeriu Gheorghiță. Ultimele zile au arătat că un asemenea ritm de vaccinare este posibil. Vineri a fost atins recordul absolut din campania de vaccinare, cu peste 128.000 de persoane imunizate, dintre care circa 86.000 cu prima doză.
„Datoria noastră este să creştem progresiv capacitatea de vaccinare aşa încât în următoarele săptămâni să putem atinge rata de 70% persoane vaccinate din populaţia adultă. În acest moment, rata de acoperire vaccinală este de 40% la populaţia adultă, de peste 18 ani. (…) Pentru că în aceste zile oamenii au arătat o dorinţă în creştere (…) pentru vaccinare, UMF Carol Davila, Colegiul Medicilor din Bucureşti şi Direcţia de Sănătate Publică vor organiza, în fiecare săptămână, un maraton de vaccinare în Capitală. Până la sfârşitul anului, sperăm să atingem pragul de imunizare colectivă prin vaccinare”, a afirmat Gheorghiţă, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Biblioteca Naţională, unul din cele şase centre din Capitală ale „Maratonului vaccinării pentru viaţă”.
„Îmi doresc să creştem rata de vaccinare. Chiar mâine vom avea o întâlnire în format online cu reprezentanţii asociaţiilor de primari, comune, municipii, oraşe pentru a optimiza procesul de vaccinare şi în mediul rural, pentru a intensifica vaccinarea cu ajutorul echipelor mobile şi în comunităţile din rural. (…)
Dar asta înseamnă că ar trebui să avem cel puţin 80.000 – 100.000 de persoane vaccinate în fiecare zi, ca în următoarele 60 de zile să putem atinge rata de vaccinare de peste 70% din populaţia adultă. Eu cred că putem. Capacitate de vaccinare avem, număr de doze avem, colegi – corpul medical este dispus să facă acest efort şi suntem aici şi sperăm ca până la finalul acestui an 2021 (…) să spunem ‘Împreună învingem pandemia„, a declarat Valeriu Gheorghiţă, citat de Agerpres.