Vânzările de autoturisme electrice și hibride, în creștere cu 26% în România în prima lună a anului
Vânzările de autoturisme care protejează mediul au crescut în România cu 26,04%, în ianuarie, comparativ cu aceeași perioadă din anul anterior, până la 847 de unități, dar au scăzut cu 45,6% raportat la decembrie 2020, arată datele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA).
Potrivit APIA, ponderea autoturismelor electrice și full hibride noi în totalul pieței auto locale a crescut în ianuarie 2021, la 14,3%, de la 5,4% în aceeași lună din anul precedent, respectiv de la 9,8% în ultima lună din 2020.
În prima lună a acestui an, cele mai multe achiziţii noi au fost consemnate la categoria autoturismelor full hibride, respectiv 584 de unităţi, în creştere cu 30,1%, faţă de cele din luna ianuarie a anului anterior. De asemenea, vânzările de autoturisme plug-in hybrid s-au majorat cu 66,1%, la 98 de unităţi, în timp ce modelele full electrice au înregistrat o creştere de doar 0,6%, până la 165 de exemplare.
VW, BMW și Peugeot, cele mai vândute mărci
Statistica APIA relevă faptul că, în topul celor mai comercializate autoturisme 100% electrice, conducea, în ianuarie, Volkwagen – cu 58 de unităţi, urmată de BMW, cu 17 exemplare, Peugeot (15), Hyundai (13), Mini (10), Nissan (9), Renault (8), Skoda şi smart (câte 7 unităţi) şi Kia (6).
Totodată, cele mai multe autoturisme full hibride vândute în România, în perioada analizată, au fost comercializate de: Toyota – cu 501 unităţi, Hyundai (49), Ford (11), Lexus (9), Honda (5), Renault şi Subaru (câte patru exemplare) şi Kia (1).
În topul vânzărilor de autoturisme plug-in hybrid, pe primul loc se afla, în ianuarie, BMW – cu 21 de unităţi, Mercedes-Benz şi Volvo (câte 18 exemplare), Renault (9), Mitsubishi şi Porsche (câte şase unităţi), Skoda (4), DS şi Mini (câte trei unităţi), respectiv Hyundai (2).
În ianuarie 2020 au fost comercializate 672 de mașini „verzi”, iar în ultima lună a anului anterior un număr de 1.557 de exemplare, față de 847 de exemplare vândute în ianuarie 2021.