Variola maimuței: Este o transmitere interumană a virusului încă din 2017?

Primele rezultate ale analizei genetice a sușei variolei maimuței prelevate în Portugalia arată că sușa care a contaminat aproximativ 780 de persoane în afara Africii este, în prezent, înrudită filogenetic cu cea din 2017-2019 izolată în Singapore, Israel, Nigeria și Regatul Unit.

În prezent, doi specialiști în evoluția virusurilor de la Universitatea Edinburgh Scoția au furnizat o analiză genetică mult mai amănunțită și care furnizează detalii, ce permit înțelegerea de ce această sușă a virusului variolei maimuței se transmite chiar și de la om la om.

47 de mutații

Între sușa din 2022 și strămoșii săi cei mai recenți din 2017-2019, sunt 47 de mutații. Adică, într-un interval mic de ani, virusul a acumulat 47 de mutații. Sunt multe în condițiile în care se știe că rata mutației  virusului variolei, un alt ortohopoxvirus, este de una-două mutații pe an, transmite Futura sante.

Acest număr neobișnuit de mutații ar putea fi semnul adaptării virusului variolei maimuței la om. O ipoteză în curs de studiu în acest moment și care nu are încă un răspuns clar. De altfel, majoritatea mutațiilor observate sunt datorate acțiunii unei enzime antivirale, Apobec3, care acționează contra virusurilor introducând mutații în ADN-ul lor în speranța de a le face neviabile și a le bloca replicarea.

Așadar, enzima Apobec3 este principala sursă a mutațiilor în genomul virusului variolei maimuței. Aceste mutații sunt ele dovada adaptării virusului de mai mulți ani la ființa umană? Cercetătorii sugerează că toate datele conduc la concluzia că există o transmitere interumană susținută din 2017.

În 2017, în mai multe țări din Africa de Vest și Centrală. au fost înregistrae cazuri de variola maimuței la animale și la oameni. În majoritatea acestor cazuri vorbim de transmitere de la animal la om.

Dacă a fost o transmitere interumană susținută, așa cum consideră cercetătorii, înainte de situația actuală, ea a trecut neobservată.