Vărul baronului Flutur, la un pas de excludere din PNL
De ceva timp, una dintre organizațiile liberale din Moldova este într-un scandal continuu care se va lăsa cu demiteri.
Organizația PNL Botoșani, condusă de către deputatul Costel Șoptică, este un butoi cu pulbere ca urmare a conflictelor interne. Deputatul Costel Șoptică vrea cu orice preț să scape de câțiva dintre membrii importanți care i-ar putea strica cărțile la alegerile din 2024, adică chiar să îi ia șefia organizației.
Primul vizat, și cel mai ”greu”, este Cătălin Flutur, fostul primar al municipiului Botoșani, între 2004-2008, 2008-2012 și 2016-2020, nimeni altul decât vărul baronului PNL de Suceava, Gheorghe Flutur.
De câteva luni de zile, cei doi sunt la cuțite, fostul primar acuzându-l pe Costel Șoptică că face jocurile PSD numai că să-i fie lui bine și celor câțiva din jurul lui. Ca atare, în curând, Costel Șoptică îl va exclude din PNL pe Cătălin Flutur. De același tratament va avea parte și senatorul Vasile Achiței și fostul deputat Cristian Roman.