Vasile Dîncu, despre survolarea spațiului aerian de către bimotorul de tip Beechcraft: Un incident mai degrabă ciudat
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat joi, la Alba Iulia, că survolarea, miercuri seara, a spaţiului aerian al Ungariei, României şi Bulgariei de către o aeronavă bimotor reprezintă un incident „mai degrabă ciudat”, o „lebădă neagră”, susţinând că nu este „niciun motiv de îngrijorare” şi că nu a fost ceva care să pericliteze siguranţa naţională.
„Este un incident rar (…) este un incident mai degrabă ciudat, ca să spun aşa. Nu ştim încă mobilul acelei călătorii ciudate a unui bimotor prin spaţiul aerian din trei ţări, dar o să vedem, o să studiem cu siguranţă. O ‘lebădă neagră'”, a declarat ministrul Apărării Naţionale, prezent joi la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.
Vasile Dîncu a spus că nu deţine alte informaţii faţă de cele prezentate în comunicatul dat miercuri publicităţii de către ministerul de resort şi că sunt aşteptate date în plus de la autorităţile din ţara vecină.
„Comunicatul nostru a fost exact la nivelul informaţiilor pe care le avem în acest moment. Sigur că aşteptăm din partea autorităţilor de unde a aterizat avionul să vedem date în plus. Deocamdată, nu avem date, dar suntem în corespondenţă cu autorităţile din ţara vecină pentru a vedea ce se întâmplă”, le-a răspuns Dîncu jurnaliştilor care l-au întrebat despre acest subiect.
Vasile Dîncu a susţinut că „securitatea aeriană a fost perfectă”, pentru că aeronava a fost întâmpinată de avioane.
„Nu era ceva care să pericliteze siguranţa naţională, era un bimotor care nu cred că … Noi am acţionat perfect conform regulamentelor, conform legii, deci ne-am făcut datoria. Securitatea aeriană este OK (…). Nu este un motiv de îngrijorare pentru noi acest incident”, a spus ministrul.
Întrebat dacă a discutat cu omologii săi din Ungaria şi Bulgaria, Vasile Dîncu a menţionat că încă nu a făcut acest lucru, pentru că „nu a fost un avion de vânătoare sau aşa ceva”.
„O să discutăm, cu siguranţă, în momentul în care vom avea mai multe date despre asta. În momentul acesta, fiecare dintre cele trei ţări care sunt implicate, să spunem în acest fapt divers, au acţionat conform legii şi după aceea o să discutăm cu siguranţă, să vedem, să facem un raport comun, probabil, asupra acestui incident”, a adăugat ministrul Apărării.
În ceea ce priveşte reacţia unei părţi a opiniei publice care a criticat sau ironizat modul în care autorităţile au procedat, Vasile Dîncu a explicat că s-a procedat corect, conform regulamentelor militare.
„În rest, opinia publică este liberă, pentru că noi deschidem site-urile noastre să fie libere, conturile de facebook să comenteze oamenii, este o dovadă de deschidere şi ne bucurăm de reacţii, chiar dacă ele sunt ironice. Este problema oamenilor asta. Sigur că majoritatea oamenilor nu au educaţie militară şi înţeleg acest lucru, nu am nicio problemă”, a conchis ministrul.
O aeronavă bimotor de mici dimensiuni, tip Beechcraft, la bordul căreia se aflau două persoane, a survolat, miercuri seară, la joasă înălţime, spaţiul aerian al Ungariei, României, Serbiei şi Bulgariei, a informat Ministerul Apărării.
”Precizăm că aeronava în discuţie, care a evoluat în spaţiul aerian al României pe traiectul Oradea – Caransebeş – Drobeta Turnu Severin, nu a manifestat un comportament ostil sau periculos. În niciun moment, pilotul aeronavei nu a răspuns interogărilor radio şi nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare interceptoare, potrivit normelor internaţionale”, a arătat sursa citată.
Aeronava a decolat din Ungaria, din zona Debreţin, în jurul orei 17,30, fără a avea un plan de zbor aprobat şi fără a avea pornite mijloacele electronice de identificare de tip transponder. Ea a fost interceptată în spaţiul aerian al Ungariei de două aeronave militare ale Forţelor Aeriene Ungare, de tip JAS 39 Gripen, la ora 17,38. Aeronava nu a răspuns interogărilor radio şi nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare. În jurul orei 17,49, aeronava a intrat în spaţiul aerian al României, în zona Oradea, fiind însoţită de cele două aeronave militare maghiare, în baza acordului cross-border dintre România şi Ungaria. La ora 17,58, aeronavele maghiare s-au întors către bază, ţinta fiind preluată de două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene ale SUA, dislocate pe Baza 86 Aeriană Feteşti, care se aflau în misiune de patrulare în spaţiul aerian al României. La ora 18.36, aeronavele americane au solicitat aprobarea de revenire pe Baza 86 Aeriană, misiunea de poliţie aeriană fiind preluată de două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, decolate de pe aceeaşi bază aeriană.
”Aeronavele militare române au interceptat aeronava-ţintă la ora 18,42 şi au continuat misiunea de interogare şi escortare. Aeronava ţintă, care a continuat să nu răspundă interogărilor radio şi semnalelor vizuale, a intersectat, în jurul orei 19.00, pentru un interval de aproximativ două minute, şi spaţiul aerian al Serbiei, într-o zonă aflată între Drobeta Turnu Severin şi Korbovo”, a menţionat MApN.
În jurul orei 19,09, aeronava-ţintă a traversat în spaţiul aerian al Bulgariei.