Vechimea în muncă poate fi cumpărată doar în cazul pensionării pentru limită de vârstă
Noua lege privind cumpărarea de vechime în muncă se aplică doar în cazul pensionării pentru limită de vârstă, nu și pentru pensionarea anticipată, a declarat luni preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu. El a precizat că oamenii nu pot cumpăra ani-vechime doar ca să iasă mai devreme la pensie.
„Dacă vă uitaţi foarte atent pe actul normativ, respectiv pe Ordonanţa 163/2020, care reglementează această cumpărare de vechime retroactivă, se specifică foarte clar că această cumpărare de vechime este valabilă numai pentru pensia de limită de vârstă. Am făcut această facilitate pentru beneficiarii noştri numai în cazul în care oamenii îndeplinesc în mod clar condiţiile de limită de vârstă”, a afirmat Daniel Baciu, potrivit Agerpres.
Preşedintele CNPP a arătat că noile reglementări nu pot fi speculate de cetăţeni în sensul cumpărării de vechime în muncă pentru ca ulterior să se solicite pensionarea anticipată.
„Nu poţi să cumperi nişte ani-vechime doar ca să ieşi mai devreme la pensie. Este nefiresc şi anormal. Evident că ne-am gândit la această speculaţie şi am eliminat-o din lege”, a adăugat el.