Vela și-a delegat degeaba atribuțiile: Fiica iubitei sale a pierdut alegerile pentru primăria Caransebeș
Fiica partenerei de viață a ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, și candidata PNL la Primăria Caransebeș, Andra Pleșa, a pierdut alegerile în fața primarului în funcție, independentul Felix Borcean.
Candidata PNL a obținut doar 2.577 de voturi, în vreme de Borcean a luat aproape dublu – 4.203 voturi. Dar, fiica iubitei lui Vela a fost totuși aleasă consilier local fiind pe poziția a doua pe lista PNL la Consiliul Local Caransebeș, după ministrul de Interne care a deschis lista. La finalul lunii trecute, ministrul de Interne Marcel Vela și-a delegat secretarului de stat Bogdan Despescu atribuțiile guvernamentale cu privire la alegeri, după ce s-a înscris în cursa pentru Consiliul Local Caransebeș din poziția de cap de listă. De fapt, el și-a delegat atribuțiile ca să-și ajute fiica iubitei sale în campania electorală pentru primăria Caransebeș. Vela a fost primar al municipiului Caransebeș vreme de trei mandate, din 2004 până 2016, când a fost ales senator PNL.