Venezuela: A ascuns că s-a infectat cu SARS-CoV2 și și-a condamnat familia la moarte

Publicat: 05 feb. 2021, 17:15, de Laura Macovei, în Internațional , ? cititori
Venezuela: A ascuns că s-a infectat cu SARS-CoV2 și și-a condamnat familia la moarte

O femeie din Táchira, Venezuela, a efectuat testul Covid acasă, la mijlocul lunii decembrie anul trecut. Deși rezultatul a fost unul pozitiv, femeia l-a ascuns și nu și-a anunțat familia, relatează El Mundo, o decizie tragică pentru familia ei.

Deși a susținut că e simplă răceală, până la sfârșitul lunii ianuarie, în termen de 42 de zile de când s-a infectat tânăra, atât ea, soțul ei, cât și cei trei copii ai lor minori, muriseră.

Femeia în vârstă de 36 de ani a făcut testul PCR de două ori la mijocul lunii decembrie și l-a anunțat pe soțul în vârstă de 33 de ani pe 27 decembrie, când acesta participa la o petrecere.Prea târziu, însă.

Inițial, atât soțul, cât și cei trei copii au prezentat rezultate negative la testarea rapidă. Mai târziu, în ianuarie 2021, femeia suferă o pneumonie, iar restul familiei devine pozitivă, însă nu prezintă simptome. Pe 14 ianuarie, Verónica este internată la spital, starea sa deteriorându-se, iar după două zile, starea soțului ei se agravează. După o săptămână este anunțată moartea celor doi.

Între timp, starea celor trei copii s-a agravat, iar după 42 de zile de la efectuarea testului Covid de către Verónica, toți membrii familiei au decedat.

Cazul acestei familii a determinat autoritățile medicale din zonă să se impună și să insiste asupra faptului că ar trebui să se apeleze la medic, indiferent de tipul de răceală.

„Tot ceea ce pare a fi covid este covid, până când se dovedește contrariul”, spune dr. Fressel.