Membrii CA de la societățile Primăriei Galați încasează indemnizații lunare de până la 3.800 de euro
După mai multe încercări de limitare a cuantumului indemnizațiilor încasate de membrii Adunărilor Generale ale Acționarilor (AGA) și Consiliilor de Administrație (CA) la societățile din administrația locală, se pare că situația este pe punctul de a scăpa din nou de sub control, ajungându-se ca la o societate de administrare a piețelor sau de transport public local un membru AGA sau CA să încaseze sume de până la 4.000 de euro pentru o ședință sau două pe lună. Se întâmplă asta la Galați, unde un membru CA la societățile primăriei, „selectat” în baza carnetului de partid, poate încasa indemnizații anuale de până la 46.000 de euro.
„Festival de cheltuieli fără justificare economică” la societățile Primăriei Galați
Consiliul Municipal Galați a aprobat numirile membrilor CA la 4 din cele 5 societăți de servicii publice ale municipalității, iar cu acest prilej au fost majorate și indemnizațiile ca urmare a creșterii salariului minim brut. Majorarea indemnizaților a iscat un război al declarațiilor între reprezentanții opoziției PNL-USR-PACT și cei ai PSD, care dețin o majoritate comfortabilă în consiliu.
Consilierul municipal PNL Valeriu Onose a acuzat că această majorare a indemnizațiilor este un „festival de cheltuieli fără justificare economică”. „Bugetul de dezvoltare devine un fel de fata morgana și pe principiul vaselor comunicante, din acest buget de dezvoltare s-ar părea că se alimentează un fel de festival de cheltuieli fără justificare economică. Discutăm de acele majorări ale indemnizațiilor membrilor CA la patru dintre cele cinci societăți”, a acuzat liberalul.
Din banii strânși din impozitele gălățenilor, peste 4 milioane de lei se duc pe indemnizațiile membrilor CA
Potrivit raporturilor de specialitate anexate la cele patru proiecte de hotărâri, retribuirea membrilor CA se face în baza prevederilor Ordonanței 109, referitoare la guvernanța corporativă, în care se impune ca administratorii neexecutivi, adică membrii AGA și CA, trebuie să fie retribuiți cu o componentă fixă, echivalentă cu salariul minim brut pe economie și o componentă variabilă, calculată în baza unor indicatori de performanță referitori la rezultatele economice ale societății. Evident, cum în CA-urile societăților primăriei sunt numiți membri de partid, răsplătiți astfel pentru devotamentul demonstrat în campaniile electorale sau câștigarea încrederii liderilor politici, indicatorii de performanță sunt îndepliniți, fie și numai pe hârtie, iar componentele variabile ale indemnizațiilor CA ating nivelul maxim.
La Galați, se ajunge ca un membru CA la societățile primăriei să încaseze indemnizații lunare de până la 3.800 de euro. „La Administrația Piețelor Agroalimentare Galați vom avea o indemnizație brută lunară de 9.624 de lei, care va genera, la cei cinci membri, o cheltuială lunară de 48.120 de lei și o cheltuială anuală de 577.440 de lei. Dublată de componenta variabilă, ajungem la 1.154.880 de lei. Pe același mecanism, avem cheltuieli la SC Gospodărire Urbană SRL Galați de 1.032.720 de lei, la SC Industrial Parc SRL Galați de 619.632 de lei, la Transurb SA Galați 1.258.800 de lei. La Administrația Zonei Libere Galați rămâne cum a fost, de 125.280 de lei. În total, avem un impact bugetar de 4.191.312 lei”, a acuzat Valeriu Onose.
O indemnizație lunară încasată de un membru CA de la Administrația Piețelor Agroalimentare, de 9.624 lei, este echivalentul a peste 1.900 euro. Dublată de componenta variabilă, plătită la final de an, înseamnă că un membru CA ajunge să încaseze anual peste 46.000 euro, adică 3.800 de euro în fiecare lună.
Explicația viceprimarului: „Ordonanța 109 impune acest model de conducere”
Răspunsul la acuzațiile opoziției a venit de la reprezentantul PSD, viceprimarul Sorin Enache, care spune că aceste majorări s-au făcut în baza prevederilor legii.
„Ordonanța 109 impune acest model de conducere a activităților din societățile subordonate. În 2016, am majorat această indemnizație la nivelul salariului minim pe economie, care era de 1.740 de lei. De atunci au avut loc creșteri salariale. Astăzi nu am făcut decât să aliniem salariile la nivelul unui salariu minim brut pe țară, de 2.300 de lei”, a replicat viceprimarul.
Potrivit raportului de specialitate, „mega – indemnizațiile” lunare de 3.800 de euro sunt perfect legale
Conform hotărârii adoptate în cazul CA-ului de la Administrația Piețelor Agroalimentare Galați, indemnizația fixă pentru administratorii neexecutivi este în sumă de 2.300 lei brut lunar, respectiv valoarea unui salariu minim brut pe țară, plus o componentă variabilă. Dar, conform Raportului de specialitate a acestei hotărâri „indemnizația fixă nu poate depăși de două ori media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată”, adică 2 înmulțit cu 4.812 lei, care înseamnă 9.624 lei.
Conform aceluiași raport de specialitate, „componenta variabilă se stabilește pe baza unor indicatori de performanță financiari și nefinanciari negociați și aprobați de adunarea generală a acționarilor. (…) Cuantumul componentei variabile a indemnizațiilor membrilor neexecutivi nu poate depăși maximum 12 indemnizații fixe lunare”. Adică nu poate fi mai mare de 9.624 lei. Dar poate fi egală cu 9.624 lei, iar în aceste condiții și componenta variabilă a indemnizaței unui membru CA este de tot de 1.900 euro/lunar. În total, un membru CA încasează lunar 3.800 de euro, pentru una sau două ședințe pe lună.
Sorin Costea