Veniturile proprietarului TikTok au ajuns la 58 de miliarde de dolari în 2021
Veniturile grupului chinez ByteDance Ltd., proprietarul popularei aplicaţii video TikTok, au crescut anul trecut cu 70% până la aproximativ 58 de miliarde de dolari, informează Reuters citând două surse din apropierea acestui dosar.
Chiar dacă o creştere a veniturilor cu 70% în ritm anual este una impresionantă, pentru ByteDance este vorba de o încetinire, având în vedere că în 2020 veniturile sale totale au crescut cu 100% până la 34,3 miliarde de dolari. Însă pe parcusul anului trecut autorităţile chineze şi-au înăsprit controlul asupra companiilor de tehnologie, ceea ce a afectat şi veniturile ByteDance.
Şi alte mari companii chineze de tehnologie, precum Tencent şi Alibaba, au raportat o încetinire a ritmului de creştere a veniturilor ca urmare a acţiunilor autorităţilor de reglementare, care au introdus noi reguli ce au avut un impact asupra modului în care companiile de tehnologie fac afaceri şi interacţionează cu utilizatorii.
ByteDance este una din cele mai mari companii private de tehnologie din lume, iar cele mai recente tranzacţii de pe piaţa secundară de private-equity au evaluat compania chineză la aproximativ 300 miliarde de dolari, potrivit calculelor Reuters. Pe lângă TikTok, grupul ByteDance deţine şi alte aplicaţii precum Douyin, versiunea chineză a TikTok, agregatorul de ştiri Jinri Toutiao şi platforma de video-streaming Xigua.
TikTok a înregistrat o creştere explozivă a numărului de utilizatori la nivel mondial în ultimii ani, în pofida faptului că a intrat în vizorul autorităţilor de reglementare din SUA şi alte regiuni. La finele lunii septembrie 2021, TikTok a ajuns la un miliard de utilizatori activi lunari în întreaga lume.