Vestea surpriză privind îngrășămintele. “Totul e o loterie”
Luna februarie a venit cu o veste bună pentru fermierii care n-au apucat să cumpere îngrășăminte în toamnă, pentru că, între timp, acestea s-au ieftinit. Nu la fel se întâmplă, însă, la cereale, deoarece în loc să crească, așa cum era normal pentru această perioadă, prețurile sunt mai mici cu circa 30% față de momentul recoltării.
Dacă în toamnă, fermierii cumpărau tona de uree cu sume cuprinse, în general, între 4.500 lei – 5.500 lei, acum, prețul a coborât, în contextul stocurilor mari, chiar și până la 2.600 lei/tonă cu tva inclusă.
În piață mai găsim oferte cu 2.900 lei pentru tona de uree cu TVA și transport inclus, preț similar și pentru tona de azot. Toată lumea se așteaptă ca prețurile să scadă în continuare.
“Am cumpărat în toamnă de frică că se vor scumpi în iarna aceasta, agricultura este o loterie”, mărturisește unul din fermieri pe un grup dedicat agricultorilor pe Facebook.
De altfel, prețul a scăzut semnificativ, anul trecut, în mai multe etape.
“Nu am avut de unde să știm ce vine, în primăvara trecută am luat uree cu 5.400 lei/tonă, în toamnă a fost mai ieftină cu 1.000 de lei, tot a fost bine”, a mai precizat un alt fermier.
Ce spun distribuitorii
Contextul geopolitic dificil și creșterea inflației, respectiv majorarea prețului la gaze naturale, au afectat puternic domeniul agricol. Potrivit cifrelor publicate în luna noiembrie de Comisia Europeană, prețurile la unele inputuri agricole au crescut și cu peste 150%.
Una dintre cele mai importante probleme cu care s-au confruntat distribuitorii de inputuri agricole a fost modul în care a evoluat industria chimică, spune Alexandru Ispas, directorul Semar Agro. Pentru companie, principalele provocări, în 2022, au fost în general legate de preț, transport și gestionarea stocurilor.
Nu de alta, dar, în 2022, combinatele din întreaga Europă și-au sistat activitatea timp de mai multe luni, din cauza creșterii prețului la gaze naturale, având în vedere faptul că 70% din prețul îngrășămintelor este dat de acestea. Doar câteva exemple: Yara, unul dintre cele mai mari grupuri de combinate din Europa, a fost nevoit să-și reducă producția la 40% pe final de 2021, pentru ca în anul 2022 să-și suspende activitatea. De asemenea, combinate din Marea Britanie, Polonia și Estonia și-au sistat activitatea.
La noi, producția de îngrășăminte a combinatului Azomureș a fost afectată, fiind sistată în cea mai mare parte a anului. Chiar și în lunile în care a funcționat, combinatul nu a produs la capacitate maximă.
Citeste si Vacile ținute în noroi la ferma din Păuliș, duse la abator. Primarul se declară mulțumit (foto)