Vești bune din Cluj. Încep primele lucrări pentru realizarea metroului și a traseului metropolitan
Primăria Cluj-Napoca a anunțat, marți, începerea lucrărilor de foraje geotehnice pentru realizarea trenului metropolitan și a metroului în oraș și în comunele limitrofe. În acest context, Cluj-Napoca va fi al doilea oraș din România care va avea metrou.
„Primăria Cluj-Napoca, în calitate de autoritate contractantă, anunţă demararea lucrărilor tehnice pentru realizarea forajelor geotehnice în cadrul proiectului „Tren Metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida” – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou şi Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea şi a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiţii”. Conform procedurilor specifice, echipele tehnice se vor deplasa în zonele studiate pentru a efectua lucrările necesare acestei faze. Solicităm cetăţenilor ce deţin cu orice titlu imobile situate de-a lungul coridorului şi în cadrul zonelor studiate să permită accesul echipelor tehnice şi utilajelor acestora pentru efectuarea în bune condiţii a realizării forajelor geotehnice necesare elaborării proiectului – în conformitate cu prevederile Legii 255/2010″, se arată într-un comunicat trimis, marţi, de municipalitatea clujeană și citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, lucrările de foraje vor fi realizate în perioada octombrie-decembrie 2020.
„Obiectivele principale ale proiectului sunt următoarele: 1. Îmbunătăţirea atractivităţii sistemului de transport public durabil metropolitan în vederea accesării rapide a oportunităţilor socio-economice din zona de studiu aflată pe axa est-vest a municipiului. 2. Sprijinirea aspiraţiilor de creştere economică şi a creşterii ocupării forţei de muncă prin asigurarea unei capacităţi de transport îmbunătăţite pentru deservirea axei est-vest a zonei metropolitane. 3. Reducerea impactului activităţilor de transport (poluarea aerului şi zgomotul) asupra mediului în cadrul zonei de studiu prin asigurarea unei axe de transport durabil, care să contribuie la re-distribuţia modală de la transportul cu autoturismul personal”, se mai arată în comunicat.