Veşti bune din economia SUA. Cererile de şomaj au scăzut peste aşteptări, bursele au reacţionat pozitiv imediat
Veşti bune din economia SUA au venit în cursul după amiezii. Numărul americanilor care au depus săptămâna trecută cereri pentru acordarea ajutoarelor de şomaj a scăzut peste aşteptări, situându-se la 233.000, potrivit Departamentului american al Muncii.
Numărul solicitanţilor de beneficii de şomaj a fost cu 17.000 mai mic decât în perioada precedentă, când s-a situat la 250.000, potrivit Reuters.
Aceasta este cea mai mare scădere din ultimele 11 luni.
Anterior, economiştii chestionaţi de Reuters estimau un număr de 240.000 de cereri de şomaj, iar valoarea precedentă a acestui indicator, comunicată de Departamentul Muncii, a fost de 249.000, iniţial, reviziuită apoi în urcare la 250.000.
Începând din iunie, cererile de şomaj au fost pe un puternic trend crescător.
Mai mult, după ce Departamentul Muncii a anunţat că rata şomajului în SUA a crescut la 4,3% în iulie, sporind temerile privind o posibilă recesiune, bursele externe s-au prăbuşit.
În această după amiază, bursele au reacţionat pozitiv imediat la noile date de la Departamentul Muncii, mai ales că în cursul dimineţii apăruseră noi motive de îngrijorare, după ce JPMorgan a crescut probabilitatea unei recesiuni în SUA în 2024 la 35% de la 25% estimat anterior.
Cu toate acestea, noile date despre cererile de ajutoare de şomaj semnalează o probabilitate mai mică de recesiune. Indicii de pe Wall Street se redresează după datele privind piaţa muncii din SUA.